“Isus! Ce scump cuvânt ! În limba omenească niciodată nu se va putea rosti un alt cuvânt de atâta preţ şi aşa de adânc! El, care străluceşte pe mii de feţe, este întruchiparea, Izvorul şi Oceanul frumuseţii şi dragostei lui Dumnezeu… Toată Fiinţa Lui este Dragoste şi Frumuseţe… Toate lucrurile Lui sunt îmbrăcate în aceste două însuşiri…
Doamne, dacă s-ar găsi în lumea aceasta un compozitor, cum să nu mai fi fost altul, asemenea lui! Iar acest fermecat născocitor de melodii, să sufere şi să iubească atât de mult, cum nu a suferit şi nu a mai iubit nici un alt om, de pe pământul acesta, el, din adâncul durerii şi dragostei lui, să scoată o melodie cum nu s-a mai cântat niciodată pe pământ, iar pe această melodie, singurul viers care să se cânte să fie un nume. Numele cel mai iubit, cel mai frumos şi scump care a răsunat vreodată în lumea aceasta: Isus, Isus, Isus, Isus…
Ah, dacă acest lucru ar fi cu putinţă, cred că în clipa în care ar răsuna în lume acestea cele dintâi acorduri, cerurile s-ar deschide din nou şi oamenii ar vedea iarăşi, cum din înălţime se coboară a doua oară îngerii, să cânte în acelas glas, Numele acesta… Numele acesta… pentru care ei s-au mai coborât încă odată…
Dar aşa ceva nu se va mai auzi decât acolo, în patria fericită pregătită de El însuşi, celor care-L iubesc şi-L poartă în inimile lor.
Pe pământul acesta, aşa ceva nu mai poate fi auzit de două ori. Oamenii lumii acesteia, atât de preocupaţi de scârboasele lor patimi şi plăceri mârşave, nu L-ar preţui nici a doua oară, după cum nevrednici s-au arătat faţă de El şi întâia dată…
Dar ferice… de o mie de ori ferice de inima care L-a primit şi-L cunoaşte pe Domnul Isus. Şi îl are pe El… Acest suflet va avea fericirea de a auzi această slăvită cântare în ceruri…
Ah, sunt suflete care înţeleg ce vreau să spun acum şi înţeleg şi ceea ce nu pot spune…
Ferice de inima care-L cunoaşte pe Isus. Nu o religie oarecare, care-I poartă Numele, nu un sistem, nu o formă, nu o teorie religioasă, nu dogme şi teologie, nu fastul şi ceremonialul unei confesiuni, nu “descoperiri” şi „înţelepciune” – ci pe El; pe Isus; puterea Lui, dragostea Lui, harul şi prezenţa plinătăţii Lui.
Aceasta este Taina lui Dumnezeu. El este plinătatea Celui ce împlineşte totul, în toţi. El, este Putere, este Lumină, este Viaţă. El este totul. Cel care îl are pe El, are totul: nu-i mai lipseşte nimic.
El umple orice gol. El face fericit orice suflet. Isus este tot ce trebuie sufletelor şi omenirii. Nimic altceva, decât El. Pentru că toate sufletele, din toate stările şi din toate vremurile, au în El toate izvoarele bogăţiilor şi îndestulărilor pentru toate trebuinţele… El este totul…
Ah, ce neputincioase sunt cuvintele noastre, când vrem să vorbim despre El. Am ajuns să nu mai putem spune nimic. Şi ceea ce nu mai putem spune -este ceea ce am vrut şi vrem să spunem acum…
Pe El îl avem ca Steag şi pe El îl vestim. Este convingerea adâncă a sufletelor noastre că numai El este singurul leac pentru neputinţa în care se zbate azi omenirea şi chiar Biserica Lui.
Şi, ridicând cât mai sus acest semn, ca altădată Moise în pustie, cu mâinile amândouă spre El, îi chemăm pe toţi desnădăjduiţii sorţii, pe toţi osteniţii, copleşiţii şi bolnavii cu sufletul, la El. Veniţi !
Şi veţi găsi odihna sufletelor voastre. E singurul lucru bun pe care-l mai putem face pentru voi, iar voi, singurul lucru bun pe care ni-l puteţi face, este să veniţi la El. Şi veţi vedea!”
Revista “Familia Creştină”
nr. 3/1946, pag 3-5
Isus, e cel mai scump Cuvânt
Isus, e cel mai scump Cuvânt,
e cel mai dulce Nume!
|: Şi-acest pământ, şi cerul sfânt
nu-L pot cuprinde cum e!
Isus, Isus!
În El întreg e Dumnezeu,
etern şi-ntreg e Harul,
|: Întreg e Adevărul greu,
şi Jertfa şi Altarul!
În El e Pacea fără nor,
şi fără ţărm Iubirea!
|: Cântării El îi e Izvor,
căci El e Mântuirea!
În El e Viaţa-n plinul ei,
e Frumuseţea dragă!
|: La orice Bine-I El temei,
şi-I Fericirea-ntreagă!
Isus, de toate-I mai presus!
În Faţa Lui Divină,
|: tot ce e jos, tot ce e Sus,
şi viaţa mea – se-nchină!