Nu lăsa Isuse Oastea Ta înfrântă
de vrăjmaşul Goliat şi de-ai săi duşmani,
căci e-mprăştiată şi de mult gonită
frontu-i rupt sărmanul de atâţia ani.
Nu mai este-n frunte un gornist să sune,
cei rămaşi pe cale rătăcesc mereu.
Nu mai este-un Trifa care să-i adune,
nici un Dorz să-i strângă lângă Sânul Tău.
Cei rămaşi să ducă Steagul mai departe
se opresc adesea-n drum nepăsători,
iar acei ce-n urmă după ei porniră
sunt învinşi de duşmani şi de trădători.
Veştile adunate de pe front sunt rele,
mulţi răniţi pe cale, alţii morţi de tot,
prea puţini rămas-au cei ce stau în frunte,
şi ades sărmanii cad, căci nu mai pot.
Duşmani vin înuntru, duşmani din afară,
trădători din mijloc trag mereu de ea,
oastea cea neînvinsă trage azi să moară,
dar Te-ndură Doamne căci e Oastea Ta!
Pune-n frunte-un altul, Steagul sus să-l ţină,
un gornist statornic şi neobosit,
lângă el alături Oastea să revină,
numărul să crească zilnic înmiit.
Tu aşa promis-ai, căci a Ta e Oastea
şi Tu o vei duce tot mai sus mereu,
dacă-n ea ostaşii vor rămâne vrednici,
birui-vor pururi lângă Steagul Tău!
fr. Nicu Fasolă
versuri, muzică, interpretare