Isus, un Nume care a stârnit şi va stârni împotrivire …

Întruparea, Jertfa şi domnia lui Isus pe pământ, semne care vor stârni împotrivire …

Când Maica Domnului şi Iosif au venit cu pruncul Isus în Tem­plul din Ierusalim, ca să împlinească, cu privire la El, ce porun­cise Legea, bătrânul Simeon, aşa cum consemnează evanghelistul Luca, L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:

„Acum slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze nea­murile, şi slava poporului Tău, Israel.”

Iar pe Fecioara Măria a avertizat-o: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea mul­tora în Israel, şi să fie un semn care va stârni împotrivire” (Luca 2:29-34).

După cum vedem, Simeon, omul acesta evlavios, care ducea o viaţă curată şi era cu frica lui Dumnezeu, a sesizat, prin descope­rirea pe care i-o făcuse Duhul Sfânt, cele două aspecte esenţiale ale misterului întrupării şi lucrării pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, Isus: lumina „care să lumineze nea­murile”, Lumina de care avea nevoie umanitatea întreagă, Isus fiind, după propria Sa mărturisire „Lumina lumii”; şi un alt aspect, contradictoriu, împotrivireape care o va stârni această Lumină, începând cu com­plotul pus la cale de Irod şi terminând cu uneltirile întunericului prin mai marii preoţilor, cărturarii şi fariseii iudeilor, dar şi prin idolatria lumii sau materialismul ateu şi ”umanist” care sluţeşte, din păcate, chipul ţărilor şi neamurilor de ieri, de astăzi şi din totdeauna.

In acest articol vom încerca să scoatem în evidenţă – bazându-ne pe textele SfinteiScripturi – de ce întunericul anticreştin s-a opus Domnului Isus – Cuvântul Întrupat al lui Dumnezeu, şi Mântuitorul lumii, şi se opune şi astăzi şi întotdeauna Luminii lui Dumnezeu, adică lucrării pe care astăzi Dumnezeu o face prin Duhul Său cel Sfânt, lucrarea de răspândire a Evangheliei Mântuitorului.

Apostolul Pavel, adresându-se creştinilor din Tesalonic, spune: „Voi sunteţi fii ai Luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem fii ai nopţii, nici ai întunericului” (1 Tesaloniceni 5:5)- Cu alte cuvinte, pentru un copil al Bisericii nu exis­tă a treia posibilitate. După cum ne este interzisă slujirea la doi stăpâni (şi lui Dumnezeu şi lui Mamona), tot aşa nu putem fi, în acelaşi timp, şi întuneric şi lumină.

Evanghelia ne atrage atenţia că „Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric.” Deci, în starea anterioară de robi ai păcatului, nefiind în Dumnezeu, noi nu eram în Lumină, ci în întuneric, identificându-ne cu bezna, devenind una cu întunericul.

„Odinioară eraţi întuneric”, conclude apostolul Pavel şi, ca atare, „aţi luat parte la lucrările neroditoare ale întunericului”. Adică la tot felul de fapte rele, la tot felul de fapte ruşinoase „fă­cute în ascuns”. Astfel, cei care iubesc întunericul ajung (conform fărădelegilor menţionate în epistola către Romani, capitolul 1, versetele 29-31) „plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urători de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă”.

Făcând răul înşirat mai sus, în toate ipostazele sale degradante, este normal să urâm Lumina, sâ-L respingem pe Dumnezeu, Cuvântul Său, Duhul Său Sfânt, voia Sa, să fugim de lumină, să devenim vrăj­maşi ai Luminii şi ai Neprihănirii,  fiindcă ne aflăm în zona de dominaţie tiranică a întunericului. Trăind fără lumină, fără Hristos, care este „Lumina lumii”, „adevărata Lumină care luminează pe orice om venind în lume”, este normal să devenim „fără pricepere, fără dragoste firească, fără milă”, mai bine zis fără prerogativele Luminii.

Primirea Luminii lui Dumnezeu, descoperirea prin Duhul a Fiului lui Dumnezeu, Isus Cuvântul, lucrarea luminii în viaţa noastră de credinţă, este condiţionată, în primul rând, de calitatea ”untdelem­nului turnat în candela sufletului” şi de continuitatea arderii, după cum citim în Cartea Exodului: „Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măslin fără drojdie, ca să ardă în candelă necurmat”

(Exod 27: 20).

 Apostolul Neamurilor, Pavel, le scrie Filipenilor: „Fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii”

(Filipeni 2:15-16).

Dacă uităm de Cuvântul vieţii devenim răi, Duhul lui Dumnezeu, lumina se stinge în noi şi nu mai putem străluci. „Da, lumina celui rău se va stinge şi flacăra din focul lui nu va mai străluci”, ne avertizează mult încer­catul Iov (18:5).

Cel ce trăieşte în lumina lui Hristos şi este, cu adevărat, un fiu al Luminii, va fi considerat de adepţii întunericului ideologic şi politic drept un semn care stârneşte împotrivire ca şi Hristos, Domnul său,  deoa­rece el, ucenicul Adevărului, răspândeşte în jurul său această Lumină, crede în puterea ei de transfigurare prin pocăinţă şi acţionează în conformitate cu principiile Luminii lui Isus.

Deschidem cartea profetului Isaia, la capitolul 58, începând cu versetul 9, şi vedem ce vrea Dumnezeu de la noi: „Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu dege­tul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci Lumina ta (Domnul tău) va răsări peste întunecime …”

Va răsări, prin urmare, peste întunecimea  împotrivitorilor Adevărului mântuitor, vrăjmaşilor Evangheliei,  va stârni împotrivirea tuturor necredincio­şilor şi agnosticilor, pe care-i stânjeneşte viaţa de lumină a copiilor lui Dumnezeu şi lupta lor pentru Adevăr. „Căci oricine face răul, urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, ca să nu i se vădească faptele”, ne încredinţează Mântuitorul (Ioan 3:20).

Iată de ce ni se cere nouă, celor care suntem născuţi din nou din Lumina Duhului, să chemăm pe oamenii, care nu cunosc pe Dumnezeu, la Lumina pe care El a trimis-o în lume în persoana şi cuvântul lui Isus şi pe care a întrezărit-o bătrânul Simeon, „lumina care să lumineze neamurile”.

Noi putem fi lumină numai „în Domnul”, care este Lumină. Care este unica sursă de lumină a omenirii întregi. El condiţio­nează primirea acestei Lumini astfel: „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12).

Lumina lui Dumnezeu, odată acceptată, lucrează în chip minunat, fiind o lumină activă. Ea are o putere de pătrundere, de sfredelire, extraordinară. Ea poate scoate totul la iveală, dacă ne oferim în totul lucrării ei radioscopice, pentru a ne da posibilitatea să ne des­coperim pe noi-înşine, cu toate poverile şi slăbiciunile noastre, cu toate gunoaiele şi stârvurile din noi. Ea poate să trezească, în stră­fundurile noastre în sfârşit convertite, apetitul unei trăiri de strân­să împreunare cu Hristos Domnul – Lumina lumii. Ca să devenim copii ai Luminii şi ambasadorii ei, luminând cu Adevărul lui Dum­nezeu văgăunile fumurii ale societăţii descreştinate în care trăim.

Întunericul este generatorul urii, al luptelor de partide, al violenţei şi al minciunii. în limbajul evanghelic, întunericul este însuşi păcatul.

Iar noi, dacă ne aflăm imperturbabil ancoraţi în Hristos, în Dragostea lui Dumnezeu, dacă suntem cu adevărat copii ai Luminii, trebuie să luminăm împrejurul nostru, pe pământul României, dezrobită, în sfârşit şi pe totdeauna de comunismul ateu şi de bezna lui înrobitoare, pentru ca, prin incandescenţa purităţii şi-a dăruirii de sine, să grăbim triumful lui Hristos în ţara noastră.

 Sergiu Grossu «Cuvântul Românesc», februarie 1997

Domnul Isus pe cruce sus