Fii o pildă, înaintarea ta să fie văzută de toţi !

Ioan Marini

“Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.

Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.

Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine insuti si pe cei ce te asculta.”

(I Timotei 4:12,15,16).

Îndemnul acesta a fost dat unuia, Timotei, care „l-a pus la inimă”, înaintând mereu în sfinţenie şi desăvârşire şi „înaintarea lui a fost văzută de toţi.

Ce învăţător minunat a fost sfântul apostolul Pavel, cel care scria acest îndemn şi ce ascultător a fost elevul care-l citea. Ascultarea lui l-a făcut să fie într-adevăr „o pildă credincioşilor”, o pildă minunată mai ales pentru cei tineri, căci Timotei era tânăr.

O, ce tinereţe binecuvântată a avut Timotei şi în ce minunată slujbă şi-a risipit-o. Fiind înhămat la aceiaşi luptă cu marele său învăţător sfântul apostol Pavel, el a avut de suferit aceleaşi nedreptăţi şi prigoane, dar a rămas mereu statornic şi credincios prin toate. Imeneu, Filet, Alexandru Căldărarul şi alţii, desigur că i-au făcut şi lui mult rău. „Poftele tinereţii” (II. Timotei 2:22), desigur că s-au luptat grozav şi cu el, dar fugind de ele, Timotei a rămas mereu „o pildă pentru credincioşi”.

Preaiubiţii mei fraţiori tineri, vi-l pun înainte din toata inima pe tânărul Timotei! Luaţi pildă de la tinereţea lui, de la râvna lui, de la credincioşia lui, de la înfrânarea şi răbdarea lui.

Ştiu că sunt între voi tineri şi tinere care pot fi daţi, ca şi Timotei, pildă şi pentru credincioşii mai bătrâni. Cunosc şi eu pe mulţi şi multe. Şi mulţumesc din toată inima, cu lacrimi scumpului nostru Mântuitor Isus de câte ori mi-aduc aminte de ei — dar am dori ca toţi cititorii acestor pagini, cu toţi să fie aşa.

Harul Domnului vă poate face pilde de credinţă şi dragoste, dacă vă predaţi Domnului Isus din toata inima, şi-L rugati să se folosească după voia Lui de voi.

Vreti să fiţi asemenea lui Timotei? Predaţi-vă din toata inima Domnului. Hotărâţi-vă cu totul pentru El. Şi băgaţi de seamă: satana nu doarme.

Şi e uşor să-l cunoşti când vine „ca un leu răcnind” — dar voi învăţaţi să-l cunoaşteţi şi când vine ca şarpele pe sub frunze: linguşitor şi dulceag. Şi feriţi-vă de muşcătura lui. Puneţi-i piciorul pe cap.

Fiţi pildă tuturor! Începeţi — şi „Dumnezeu va zdrobi curând pe satana sub picioarele voastre…” desăvârşind în voi Chipul Fiului Dragostei Lui.

 

Ioan Marini – Familia Crestina,1941


 

Grăbiţi-vă să creşteţi

 

 

Grăbiţi-vă să creşteţi, viteji ostaşi de mâine,
mai repede s-ajungeţi la Sabie şi Scut,
căci lupta-i grea, iar golul mereu mai trist rămâne
când cade sau trădează alt nume cunoscut.

Grăbiţi-vă să creşteţi, credinţa vă aşteaptă
să zguduiţi din moarte orbite conştiinţi,
să dezgropaţi eroic străbuna cale dreaptă,
s-aprindeţi iarăşi Torţa purtată de părinţi!

Grăbiţi-vă să creşteţi, căci flacăra străbună
îngheaţă lângă-altarul străpuns şi profanat;
legaţi cu Viitorul Trecutul – şi-mpreună,
acoperiţi Prezentul netrebnic şi-apostat!

Grăbiţi-vă să creşteţi, să ridicaţi Solia,
şi sabia, şi scutul ce-au fost pierdute laş,
de cei ajunşi nevrednici în slujba şi-n orbia
vrăjmaşului Luminii, viclean şi ucigaş!

Grăbiţi-vă să creşteţi cu mintea sănătoasă,
cu inima curată şi braţ nebiruit,
să duceţi voi Lucrarea unită şi frumoasă,
cum noi n-am fost în stare, spre Ţelul strălucit!

Din aceeasi categorie
error: Content is protected !!