Trăim apogeul erei tehnologice. Ea a fost pregătită din secolul trecut prin aşa zisul progresism şi materialism. Acum toate ţările, de la cele mai înapoiate până la cele mai dezvoltate, sunt preocupate de progresul tehnologic şi informaţional ca formulă magică a societăţii de consum.
Căci visul lumii moderne din toate regimurile politice de azi este satisfacţia materială imediată, nelimitată, ca şi cheie a fericirii oamenilor.
Lumea occidentală a lansat această concepţie şi mentalitate,iar acum este generalizată, promovată şi acceptată la scară planetară.
Sistemul capitalist de tip occidental a realizat maxima prosperitate tehnicoeconomică a societăţii de consum, deşi ea era dezideratul fundamental al materialismului dialectic şi istoric comunist, însă societăţile comuniste nu au reuşit să atingă performanţele economice din societatea capitalistă occidentală.
China comunistă aleargă cu paşi repezi astăzi spre modernizare, toate popoarele Asiei, Africii şi Americii de Sud, indiferent de ideologiile conducătorilor politici, visează toate la progresul tehnologic rapid ca sursă a bunăstării lor.
Atracţia omenirii şi înclinarea ei către societatea de consum este mai mare decât ideologiile şi revoluţiile politice; revoluţia comunistă prin ideologie propunea concepţia progresului materialist, în timp ce capitalismul o comercializează eficient şi o implementează pragmatic şi continuu.
Tehnologia pusă în slujba politicii se dovedeşte astăzi mai viguroasă decât tehnologia comercializată, de aceea în ultimii ani omenirea s-a “sovietizat”, s-a globalizat în mare parte, resursele strategice şi tehnologiile centralizându-se tot mai sistematic în urma ultimelor crize economice şi financiare globale.
Ţările dezvoltate, au sesizat pericolul “democratizării economice mondiale” şi a accesului tot mai larg la tehnologii şi au trecut la ofensiva politico-tehnico-militară, conducătorii capitalismului secularizat de azi fiind şi ei tot atât de obsedaţi de “progres” ca şi vechii teoreticienii comunişti ai progresismului.
Progresismul economic şi tehnologic, societatea informaţională, este astăzi un fenomen, un deziderat social şi universal.
Niciodată omenirea nu a fost atât de unanim angajată într-o concepţie socială globală ca în era tehnologică. Mintea oamenilor este astăzi materializată, căci omenirea s-a concentrat, s-a autoeducat şi a suprasolicitat toate energiile şi năzuinţele spre a realiza maxima dezvoltare tehnică, informaţională, nelimitată şi absolută spre un nou “Turn Babel”.
Viţelul de aur, zeul străvechi, se arată azi ca o uzină atotputernică în duhul lumii, în spiritul omenirii. Lumea de astăzi se închină maşinii, tehnologiei, “lucrarea mâinilor lor”, şi prosperităţii, profitului continuu.
Este o pseudoreligie a dogmelor materiale, a sensului materialist şi a finalităţii pragmatice, o “evanghelie” a prosperităţii şi a profitului pământesc, care nu duce decât până la moarte.
“În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.
Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.
Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”
Romani 8:5-9
Căci materia e neant, “carnea nu e bună la nimic”, şi spiritul, duhul oamenilor s-a neantizat, s-a lipsit de dumnezeire, de părtăşia cu Duhul lui Dumnezeu, s-a lipsit de sens şi scop, prin zeificarea, idolatrizarea materiei şi a strălucirii de aur a profitului.
Materia, lucrurile strălucitoare ale lumii acesteia, au devenit scop şi nu o binecuvântare, un mijloc în vederea desăvârşirii sufletului, spiritului omului.
“Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron, şi i-a zis:”Haide, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.”
Exod 32:1
Lumea de astăzi, profund secularizată, a “obosit” în aşteptarea mântuirii şi a Izbăvitorului, tot aşa cum poporul evreu a obosit aşteptându-l pe Moise şi şi-au făcut un dumnezeu din aurul lor.
Tot astfel omenirea de astăzi şi-a făcut din aurul înţelepciunii ei un dumnezeu prin întocmirile minţii, un dumnezeu care să o izbăvească din nevoile materiale imediate.
Iar un astfel de idol este astăzi tehnologia, şi toate popoarele joacă astăzi în jurul acestui idol şi aşteaptă izbăvirea de toate nevoile lor.
“Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace.”
Exod 32:6
Omenirea nu mai are răbdare, nu mai are credinţă, transcendenţă, nu mai priveşte “dincolo de lucrurile care se văd” şi consecinţa este necredinţa, înstrăinarea de Dumnezeu şi de mântuirea Lui.
Omul depărtându-se de scopul pentru care a fost creat de Făcătorul său, acela de a sluji de laudă slavei harului lui Dumnezeu, depărtându-se de Binefăcătorul sufletului său, Isus care S-a răstignit pe crucea Golgotei pentru mântuirea lumii; omul necredinţei se apropie tot mai mult de vrăjmaşul lui Dumnezeu, stăpânitorul lumii acesteia, şarpele cel vechi.
Şi astfel în om, în lume, în loc să se vadă la lucru Dumnezeu şi Cuvântul Său, planul Său de a întocmi în om Chipul Fiului Său, omul alege să se “târască pe pântece” să se alipească de pământ, aşa cum şarpele cel vechi fusese blestemat să se târască pe pământ şi să mănânce ţărână.
“Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: “Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.”
Geneza 3:14
Hrănindu-se cu idealurile şi “hrana” şarpelui, “poftele trupului pământesc”, omenirea capătă tot mai mult felul demonic al vrăjmaşului lui Dumnezeu, chipul întruchipat al păcatului şi al morţii.
Astfel în lumea necredinţei se vede tot mai mult lucrarea păcatului, descompunerea spirituală şi morală a fiinţei umane, a familiei şi omenirii, tirania sistemelor politice, distrugerea iresponsabilă a naturii, alienarea şi dezechilibrul social al umanităţii şi, în cele din urmă, războiul apocaliptic autodistrugător şi pieirea omenirii.
Civilizaţia modernă tot mai despărţită de Dumnezeu şi-a dezvoltat treptat, călăuzită de “stăpânitorul lumii acesteia”, propriul ei sfârşit, căci este cea mai dezechilibrată lume ce a existat vreodată. Forţa ei de distrugere este colosală şi sfârşitul ei este dezastruos, aşa cum o arată Sfintele Scripturi.
Pe căile “progresului paşnic şi tolerant”, lumea va pieri prin înmulţirea păcatului şi a fărădelegilor ridicate la statutul de “drept al omului”, de lege, prin cultul senzualismului, prin anarhie, tiranie, ură, poluarea naturii, epuizarea resurselor naturale, conflicte generalizate prin degradarea şi alienarea oamenilor.
Sistemul, stăpânirea, “conducătorul salvator”, care care va avea supremaţia tehnologiilor armelor sofisticate, a ingineriei de manipulare genetică şi a tehnicii de determinare a conştiinţelor, va controla economia globală, va controla tot ce se vinde şi se cumpără, şi prin “atotputerea” lui se va aşeza apoi mai presus de Dumnezeu, şi va duce apoi la nimicirea omenirii.
Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în “evoluţia civilizaţiei umane”, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie, de aceea omenirea “trăieşte pe culmile disperării”.
Pentru ca omul care a fost făcut de Dumnezeu să fie stăpân pe pământul ce i-a fost dat în stăpânire prin porunca:“Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l” din Geneza 1:28, pentru ca el să-şi atingă împlinirea scopului pentru care a fost creat, să-L cunoască şi să trăiască veşnic împreună cu Dumnezeu, spre slava lui Dumnezeu, trebuie ca o împărăţie, împărăţia stăpânitorului veacului acesta să piară, trebuie ca lumea fărădelegii să fie judecată, trebuie ca firea noastră veche, pământească să fie răstignită, ca sinele nostru păcătos să moară, prin pocăinţă la picioarele lui Isus cel Răstignit, şi apoi să fim născuţi din nou din Hristos Cuvântul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, trebuie ca Împărăţia lui Dumnezeu să vină în noi.
Unde ne aflăm noi, cei ce ne numim ostaşii Domnului, cei ce am împânzit deja “cetăţile lumii”, valea Iordanului, în alergarea noastră după “o pâine mai albă”, am rămas noi în Ţara Făgăduită, în Ţara Canaanului, Împărăţia prezenţei şi părtăşiei cu Dumnezeu, ca Avraam omul credinţei, sau am ales “Câmpia Iordanului”, până la Sodoma, ca Lot, avem noi corturile familiilor noastre la porţile Sodomei ca Lot, sau deja avem casa în cetatea Sodomei, cetatea poftelor şi a lăcomiei ?
“Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.
Lot şi-a ales toată câmpia Iordanului şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul.
Avraam a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din câmpie şi şi-a întins corturile până la Sodoma.
Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.”
Geneza 13:10-13
“Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara;(în vederea judecăţii) şi Lot şedea la poarta Sodomei.”
Geneza 19:1
“Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.
A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ.”
Geneza 19:24,25
Suntem noi pe “munte”, pe Stâncă, la fel ca Avraam, ca toţi copii lui Dumnezeu care ni-i arată Scripturile, sau jucăm jos în vale în jurul “viţelului de aur”, chinuindu-ne sufletul lângă şi în cetăţile poftelor, lăcomiei şi idolatriei ca Lot, hrănindu-ne din învăţătura “evangheliei prosperităţii”?
Domnul să ne cerceteze, să ne aducă şi să ne întărească pe Stânca Vieţii pe toţi cei ce ne numim ostaşii Săi !
“Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.
Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.
Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.
Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.”
1Ioan2:15-18
“Apoi mi-a zis:”Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.
Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!
„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.”
Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!
Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!
„Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici.
Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”
Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”, şi cine aude să zică: „Vino!”, şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!”
Apocalipsa 22:10-17
Slăvit să fie Domnul !
Voi toţi din orice colţ al lumii
Voi toţi din orice colţ al lumii
priviţi înspre Golgota, sus,
/Isus străpuns pe lemnul Crucii
salvarea noastră a adus. (bis1)/
Aşa plăti păcatul nostru
Cel Sfânt, Cel fără de păcat,
/prin Jertfa Lui fără de pată,
prin moartea Lui, El ne-a salvat. (bis1)/
Să nu mai staţi în nepăsare
veniţi la El, veniţi acum,
/cine glumeşte cu păcatul
păşeşte pe al morţii drum. (bis1)/
O, credeţi-L că doar iubirea-I
L-a-ntins pe Crucea grea de lemn,
/ce a-ţi vrea mai mult de-atât, o, spuneţi,
ce predici, ce minuni, ce semn? (bis1)/
Viaţa arde pe Golgota
cum soarele-i pe cer arzând,
/la toate el răsfrânge viaţă,
Hristos la fel, când vii crezând. (bis1)/
Ajută-ne Isuse Dulce,
ce viaţă-mparţi la toţi ce vor,
/privindu-Te sus pe Golgota,
ne dă Viaţa tuturor! (bis1)/