Traiește ca și cum Histos ar fi murit ieri,
ar fi înviat din morti azi și s-ar intoarce mâine.

Cum înţelegi tu crucea Iui Hristos

Creştini, să luăm aminte că noi nu înţelegem crucea Mântuitorului, aşa cum trebuie. De câte ori vedem o cruce, să ne gândim la două lucruri.

Întâia dată trebuie să ne dăm seama că Hristos nu S-a răstignit pe cruce numai “pentru păcatul lui Adam şi mântuirea lumii”, ci Hristos S-a răstignit pentru mine şi pentru tine cititorule, pentru păcatele mele şi ale tale.

Noi trebuie să simţim că păcatul ne apasă, ne doboară la picioarele Crucii şi să strigăm:

“ – Mântuieşte-ne Doamne, scapă-ne Doamne Isuse, că pierim”. Numai simţind greutatea păcatelor noastre, vom simţi apoi şi darul Crucii lui Isus, care prin Jertfa Lui ne iartă de osândă şi ne face fii ai lui Dumnezeu.

Nu este pe pământ o învăţătură mai minunată decât aceasta, anume că Domnul Isus S-a răstignit pentru păcatele mele şi ale tale. Nu este în această lume o veste mai plină de bucurie, decât aceasta că Domnul Hristos ne-a şters pedeapsa şi ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu.

A doua oară, după ce ai înţeles că Hristos a murit pe Cruce pentru tine şi iertarea ta, trebuie să te pui cu totul în slujba Lui, precum ne învaţă Sflntul Apostol Pavel: “Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.”

(2 Corinteni 5:15).

 “Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”

(1 Corinteni 6:19-20).

Dacă crucea şi Jertfa lui Isus te-a scăpat de la pieire, apoi tu trebuie să fii averea Celui răstignit. Mâinile tale, picioarele, ochii, vorbele, banii, averile şi toate lucrurile tale, trebuie să le pui în slujba Lui.

Aceasta este înţelegerea cea adevărată a crucii Mântuitorului şi numai această înţelegere îţi dă ţie, cititorule, puterea şi tăria să ieşi din păcat şi să te facă un creştin adevărat.

Ai tu această înţelegere a Crucii lui Isus? Dacă n-o ai, degeaba pui semnul crucii pe casa ta, iar pe dinlăuntru, inima ta este încuiată de păcate. Noi, românii ţinem mult la semnul crucii pentru că ea este temelia mântuirii noastre. Numai că faptele noastre nu se potrivesc cu mulţimea crucilor de prin satele şi oraşele noastre. Semnul crucii trebuie să însemne dragostea, iubirea, pacea şi biruinţa Evangheliei lui Hristos, în mijlocul oamenilor.

Cel ce trăieşte în păcat, acela n-a cunoscut puterea Crucii şi n-a primit darul dat de Jertfa lui Isus de pe crucea Golgotei.

Ai primit tu cititorule acest dar al Crucii lui isus cel Răstignit, ca să te mântuieşti, sau stăruieşti mereu în păcate, cu care baţi mereu cuie în mâinile şi picioarele Mântuitorului Isus Hristos?

Pr.Iosif Trifa – Foaia “Lumina Satelor” nr. 37/1933

 Crucea Golgotei – un Izvor de viaţă şi de putere

Crucea lui Isus cel Răstignit e semnul cel mai scump ce-l avem noi oamenii pe pământ, numai cât acest semn trebuie să fie, să se facă un izvor de putere creştinească. Crucea înseamnă biruinţă şi cu ea trebuie să trăim o viaţă de biruitori, altcum rămânem în judecata ce ne-a facut-o un misionar străin, care cercetând viaţa noastră religioasă şi-a însemnat într-un loc cuvintele: “Viaţa românilor e plină de cruci şi de păcate”.

Crucea şi Jertfa Mântuitorului trebuie adâncite în inima noastră şi în viaţa noastră. Dacă este ceva ce ne lipseşte nouă românilor, apoi este tocmai o astfel de viaţă. “Viaţa noastră trebuie să fie un dar al Celui răstignit pe cruce”.

Duhule Sfinte, care m-ai trezit pe mine din somnul păcatelor, deschide şi inima mea să intre în ea Izvorul vieţii şi Izvorul puterii, Crucea şi Jertfa Mântuitorului… Deschide inima mea să se întipărească pe veci în ea chipul lui Isus răstignit pe crucea Golgotei.

Duhule Sfinte, adu-mi aminte clipă de clipă, că viaţa mea este un dar al Celui răstignit pe cruce şi trebuie să o trăiesc întreagă cu El şi pentru El… Adu-mi aminte clipă de clipă, că  nu mai sunt al meu, ci sunt al lui Isus Hristos care m-a răscumpărat cu un preţ aşa de mare.

Pr.Iosif Trifa –  “Oglinda inimii omului”

 Cuptoare fără foc, creştinism fără viaţă

Zilele trecute, am auzit un om, târguindu-se cu un maistru de cuptoare de încălzit. Maistrul îl îmbia pe om cu fel de fel de cuptoare. Fă-ţi unul de cărămidă că ţine căldură mai multă, cumpără-ţi unul de fier că încălzeşte mai repede, ia-ţi unul de tablă că-i mai ieftin…

Omul spunea că i-ar trebui unul, care să ardă cât mai puţine lemne.

Plăteşte-mi bine – zise maistrul – şi îţi fac un cuptor, care încălzeşte fără foc şi fără lemne. Pe vorba asta, râdeau unul de altul.

Eu însă am văzut un adânc înţeles în vorba asta de care râdeau. Şi m-am gândit că aşa e şi în viaţa cea sufletească a celor mai mulţi creştini: un cuptor fără foc, un cuptor de la care se aşteaptă să dea căldură fără foc.

 Un creştin adevărat trebuie să fie un purtător de Foc ceresc, unul cuprins şi aprins de Focul Duhului Sfânt. Însă cei mai mulţi creştini n-au acest Foc. Trăim un creştinism din care s-a stins Focul Duhului Sfânt.

Creştinătatea oamenilor de azi păstrează numai formele goale. E un cuptor frumos, din cel mai bun material: are uşă, horn, dar n-are Foc în el.

Se numesc numai creştini: au cele mai frumoase nume de sfinţi, sunt botezaţi după toată regula, au rânduieli şi obiceiuri, dar n-au Foc ceresc, n-au Focul Duhului Sfânt “căci nu este Duh în gura lor”.

Ah, ce mişel mare-i diavolul; el nu sparge cuptoarele, îl lasă pe om să-şi ţină numele, rânduielile, dar stinge Focul, iar un creştin, fără Focul Duhului Sfânt, este un cuptor fără foc şi fără căldură…

Pr.Iosif Trifa – Foaia “Lumina Satelor” nr. 5/1929


 

 

De-ai lua pe umăr crucea

  

De-ai lua pe umăr crucea, după Domnul de-ai porni,

fericire, fericire, nici nu ştii câtă-ai găsi!…

În a vieţii zile grele când străin ai suspina,

mângâiere, mângâiere, nici nu ştii câtă-ai afla!…

 

De-ai cădea sfârşit de chinuri să te scoli – te-ar sprijini,

alinarea, alinarea chinului ţi-ar dărui!…

Alungat de-ai fi de-a pururi şi de ura lor împuns,

bucurie, bucurie ţi-ar da crucea-I îndeajuns!…

 

Că de-ai fi stăpân pe lume şi pe aurul din ea,

fericirea, fericirea, ce-ţi dă Domnul –  n-ai avea!…

Când lovit de toţi cu ură îmi curg lacrimi pe obraz,

mângâiere, mângâiere, numai Domnu-mi dă şi azi!…

Din aceeasi categorie