Traiește ca și cum Histos ar fi murit ieri,
ar fi înviat din morti azi și s-ar intoarce mâine.

A iubi este foarte frumos, dar şi foarte greu

Ioan Marini

Iubirea este unul dintre cele mai imprecise cuvinte dintre cuvintele noastre. Prin iubire se înţelege câteodată adoraţie, câteodată dragoste, altă dată simţământ ori milostenie sau filantropie; dar iubirea, pe buzele lui Isus, a fost ceva ce se deosebeşte de toate acestea. De fapt, El n-a spus ce este iubirea, dar a arătat ce este ea. Niciodată El n-a lăsat pe cineva în neştiinţă şi întuneric. Când i-a spus cărturarului să-l iubească pe aproapele său ca pe sine însuşi, îi arăta lămurit şi cum s‑o aplice şi s-o trăiască, spunând minunata pildă a samariteanului.

Apoi, când porunceşte apostolilor Lui să se iubească unul pe altul, nu-i lasă în întuneric cu privire la înţelesul acestei porunci. El atârnă o lampă deasupra poruncii pe care o dă, în lumina căreia ei pot citi lămurit gândul Lui sfânt: „Să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit pe voi…“

Să vă iubiţi cum v-am iubit. Deci, iată! Ei trebuie să se iubească unul pe altul precum i-a iubit El. Singur El este tabloul care ilustrează calea ce trebuie urmată. Nimeni altul decât El n-are dreptul de-a explica însemnătatea iubirii în vreun alt chip. Tâlcuirea Lui e de-ajuns pentru acest minunat cuvânt al Său. Creştinii trebuie să se iubească unii pe alţii „după cum Eu v-am iubit pe voi“.

Mulţi teologi s-au poticnit de cuvântul „nouă“ – o poruncă „nouă“. Unul a tradus cuvântul „nouă“ prin „ceva nou“, altul a tradus „reînnoire“, altul „neaşteptat“, altul „ultima poruncă“ iar altul a spus că ea este o „ilustraţie“. Unii teologi au încercat să arate cu dovezi că porunca cea nouă e tot cea veche. Dar dacă ar fi cea veche, Domnul Isus n-ar numi-o nouă!

Ar fi cea veche, dacă nu ar însemna mai mult decât aceea din Levitic: „…să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Levitic 19, 18); însă nu! nu e aceasta porunca pe care o dă Isus Apostolilor Săi în ultima seară a vieţii Sale pământeşti. Nu, ci e cu totul alta. Porunca din Levitic e o poruncă spusă în general, pentru toţi şi, în special, pentru poporul Israel. Dar porunca cea nouă e cu totul deosebită de aceea. Ea nu e pentru lume; ea e pentru Apostoli – pentru cei ce se pretind a fi credincioşi şi creştini – pentru membrii Bisericii creştine. Dacă o înţelegem pentru toţi, îi pierdem înţelesul. Ea pretinde o iubire deosebită, de la un popor deosebit. Noi trebuie să-l iubim pe aproapele nostru, dar trebuie să începem prin a-i iubi pe cei de o credinţă cu noi. Noi învăţăm a iubi pe toţi oamenii iubindu-i în primul rând pe membrii familiei noastre creştine. A iubi este foarte frumos, dar şi foarte greu. Lecţia aceasta o putem învăţa numai în şcoala lui Isus Hristos.

Numai în şcoala Golgotei putem cuprinde şi înţelege taina aceasta minunată, iubirea!… Toată omenirea trebuie să devină o frăţietate, dar mai întâi trebuie ca toţi cei credincioşi, Biserica, să fie o frăţietate plină de iubire.

Cei care Îl urmează pe Domnul Isus Hristos trebuie să fie nu străini şi nepăsători unul faţă de altul, ci fraţi sinceri şi iubitori, să se iubească precum El i-a iubit pe ei.

Ioan Marini, “Gânduri creştine”


 

O, de-aş avea eu limbi o mie

 

O, de-aş avea eu limbi o mie

şi mii de buze să cuvânt;

din mii de guri o armonie

şi-un cânt de slavă Celui Sfânt,

I-aş mulţumi de ce-a făcut

cu mine cel ce-am fost pierdut.

 

O, de-aş putea să-i strig mai tare

din răsărit până-n apus,

aş trâmbiţa cu-nflăcărare

puterea Jertfei lui Isus

şi cât ar fi viaţa mea

întreagă Lui I-aş închina.

 

O, nu tăceţi cântări a mele,

mai mult, mai cald,zburaţi mai Sus,

în clipe dulci şi-n clipe grele

daţi mulţumire lui Isus,

tot sufletul şi trupul meu

să fie un imn lui Dumnezeu.

 

Cânta-voi Ţie Sfinte Tată

cât voi putea rosti-un cuvânt,

iubirea vieţii mele toată

vreau să Ţi-o-nchin pe acest pământ;

când glasul meu nu va mai fi

tăcerea mea-Ţi va mulţumi …

Traian Dorz 

Din aceeasi categorie