”Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
2 Corinteni 3:18
Cât de minunat este harul lui Dumnezeu!
Cu cât cugetăm mai adânc, cu atât descoperim noi şi noi feţe ale lucrării Lui cu privire la mântuirea, desăvârşirea şi fericirea omului păcătos.
Legea era o formă de robie, care-l arăta pe om neputincios, când era vorba să se apropie de Dumnezeu; harul lui Dumnezeu în schimb, ne deschide însă toate porţile, dă la o parte toate piedicile, ne conduce în Sfânta Sfintelor, în prezenţa lui Dumnezeu, şi ne dă puterea să privim fără văl persoana Domnului Isus, care a devenit îndreptăţirea noastră, Dreptatea lui Dumnezeu pentru noi.
Aici, în faţa Dumnezeirii nemărginite, suntem schimbaţi, devenind în Adevăr o epistolă a lui Hristos înaintea lumii.
Dumnezeu, ne transformă din slavă în slavă, prin naşterea din nou din Cuvântul Său prin Duhul Sfânt, într-o fiinţă asemenea Lui. Această schimbare a noastră este în parte, căci noi nu vom atinge desăvârşirea aici pe pământ, în trupul acesta de carne supus putrezirii, ci numai când vom fi dezbrăcaţi de trupul păcatului şi îmbrăcaţi în trupul de slavă făgăduit.
”Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţ în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
Cine stă cu adevărat în faţa Domnului primeşte pe faţa lui strălucirea Feţei Sale, Chipul şi asemănarea Lui.
Credinţa adevărată te duce în faţa Domnului şi acolo se petrece o lucrare măreaţă cu tine: eşti schimbat în chipul Lui, El ia chip în tine. Şi numai cei care au pe faţă şi în inimă chipul Domnului Isus, sunt creştinii adevăraţi, pe care-i trimite El în lucrarea Lui. Zice Sfântul Macarie cel Mare: “După cum o monedă de aur, ce nu poartă tipărit pe ea chipul împăratului, nu intră în circulaţie în împărăţie, nici nu este pusă în comorie împăratului, ci este aruncată, tot astfel şi sufletul n-are valoare pentru comoara cerească, dacă nu poartă în sine tipărit chipul lui Hristos.”
Fraţii mei, tot creştinismul şi toate învăţăturile Bibliei se reduc la primirea şi purtarea chipului Domnului Isus Hristos, de către cei care cred şi s-au pocăit cu adevărat.
Credinţa şi pocăinţa adevărată te schimbă prin Cuvânt şi Duhul Sfânt, adică te face asemenea chipului lui Hristos.
Aceasta este naşterea din nou. Nu numai un botez, cunoştinţe noi şi multe, ci schimbarea vieţii, mărturisirea unei vieţi noi din Hristos, iată ce înseamnă a fi creştin.
Nu are importanţă cultul tău religios, denominaţia creştină în care eşti, ci viaţa ta nouă pe care o trăieşti în Hristos Cuvântul, călăuzit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Noi nu suntem chemaţi la o religie din cele multe câte sunt, la un alt cult, nu o religie, o biserică, o adunare, este Calea, ci Isus Cuvântul, o Persoană vie, Mântuitorul Hristos, care în urma alipirii noastre de El, prin credinţă, ne dă viaţa Sa şi chipul Său.
Nici măcar Biserica nu este Calea, ci Biserica este chemată să meargă şi să mărturisească pe Calea care este Hristos Adevărul, în care Tatăl ceresc Îşi găseşte toată plăcerea.
Creştinul adevărat, născut din nou, care trăieşte şi mărturiseşte prin Duhul Sfânt, se cunoaşte şi se recunoaşte îndată; faţa lui, vorba şi faptele lui îl dau de gol, Hristos se vede la lucru în fiinţa lui.
Pe faţa celui născut din nou, se citeşte imediat Cel ce este înlăuntru, Cel ce domneşte.
Faţa omului este o oglindă a sufletului său.
Dragostea sau ura, mila sau cruzimea, pacea sau tulburarea, liniştea sau spaima, îndrăzneala sau ruşinea, încrederea sau gelozia, curăţia sau stricăciunea, iubirea de Dumnezeu sau necredinţa, toate acestea pot fi citite pe faţa noastră.
Faţa Domnului Isus, când trăia El pe pământ, arăta desăvârşit chipul Tatălui ceresc, sfânt, bun, drept, iubitor şi milostiv. Slava chipului lui Dumnezeu era peste El şi în El.
Cei dintâi creştini.au primit numele acesta, pentru prima dată în Antiohia, din pricină că se asemănau întocmai cu Hristos, Mântuitorul lor, păgânii i-au numit astfel.
Grija noastră de căpetenie, oriunde ne-am afla, trebuie să fie aceasta, să nu acoperim cu nimic strălucirea chipului Domnului Isus de pe faţa noastră. Nu cunoştiinţele noastre despre Hristos să se vadă întâi, ci chipul Lui, viaţa Lui din noi.
Nu numai slujirea şi activitatea noastră pe ogorul Evangheliei, sau cunoştinţele noastre mari în ale Scripturii trebuie sa se vadă, ci mai întâi, chipul Domnului Isus, lucrarea şi domnia Lui în trăirea noastră.
Dacă un om stă câteva ore la soare, se cunoaşte pe faţa lui că a fost expus la strălucirea şi căldura solară.
Tot aşa, legătura şi părtăşia personală cu Soarele inimii noastre, cu Hristos Lumina vieţii, prin Duhul Sfânt, se cunoaşte pe chipul nostru; chipul Lui se vede strălucind peste faţa noastră.
O văduvă avea mai mulţi copii, ea fiind credincioasă, se ruga împreună cu ei, dar avea şi timpul ei de rugăciune, singură. Ea îndemna pe copii să fie cuminţi ca ea să se poată ruga Domnului în cămăruţa ei. Într-un timp unul dintre copii a spus:”Vai mamă, ce-ţi străluceşte faţa când ieşi de la rugăciune!”
Noi nu stăm deajuns de retraşi cu Domnul nostru ca să căpătăm mai mult de la El şi din El. De multe ori nu ne facem timp pentru astfel de clipe binefăcătoare, nu stăm deajuns cugetând la Cuvântul Său, nu ne rugăm şi nu ne hrănim suficient cu Cuvântul revelat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Este sigur că atunci s-ar vedea la noi mai mult din Domnul nostru, atât în viaţa noastră, cât şi pe chipul nostru.
“Toţi privim cu faţa descoperită…”
Faţa descoperită este faţa fără văl, fără mască. Vălul poate fi o învăţătură falsă, una tradiţională, un duh străin(duhul de partidă, de pildă), sau poate fi un păcat, sau o stare rea, aşa de subţire, care nu se observă imediat.
Dacă privim pe Domnul Isus fără văl, fără mască, suntem schimbaţi în acelaşi chip cu al Lui, schimbarea făcându-se treptat, odată cu creşterea “omului cel nou” din noi.
”Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
Pecetea pusă pe ceara caldă face ca bucata de ceară să primească forma şi figura peceţii, dar nu şi calitatea ei. O pecete de aur nu lasă pe ceară urme de aur, iar una de aramă nu lasă pe ceară nici o urmă de aramă. În oglindă se arată nu numai forma şi figura cuiva, ci şi mişcarea acelei fiinţe, însă niciuna din celelalte calităţi ale ei.
Dar după cum fierul înroşit în foc este chiar foc, tot aşa şi noi semănăm cu Domnul nostru în sfinţenie şi fericire.
O, suflete al meu, aşa să fii şi tu în Hristos, ca fierul înroşit în foc, aşa să fii schimbat în firea şi Duhul Lui!
Starea ta de azi, scump frate, este ea în felul acesta?
Ah, nu tocmai cum ar trebui să fie!
Dar El, care a lucrat asemănarea noastră cu El până aici, este Domnul, Dumnezeul nostru Atotputernic, şi nu-Şi va înceta lucrarea până nu ne va desăvârşi în El, prin El, şi pentru El.
Foc al lămuririi, Foc al Duhului lui Dumnezeu, aruncat de Isus pe pământ, treci prin inima mea, până când voi fi aprins şi eu pentru Dumnezeu.
Doamne, Te rugăm în privinţa aceasta, având nădejdea că ce Te rugăm vom primi necurmat, ne încredem în mâinile Tale, schimbă-ne în totul în chipul Tău! Amin.
Nicolae Moldoveanu – Hristos, Mângâierea noastră
SĂ POT SĂ MERG
Să pot să merg, să pot să stau
oricănd sau cu oricine,
-eu nu mai vreau şi nu mai vreau,
Isus decât cu Tine.
Isus, Isus, eu nu mai vreau şi nu mai vreau,
Isus decât cu Tine.
Să pot să plâng, să pot să cânt (bis)
cu dorul tot din mine,
-eu nu mai simt şi nu mai sunt,
Isus decât cu Tine.
Isus, Isus, eu nu mai simt şi nu mai sunt,
Isus, decât cu Tine.
Să pot să ţin, să pot să las
tot ce se pare bine,
-eu nu mai vreau nici zi, nici ceas,
Isus decât cu Tine.
Isus, Isus, eu nu mai vreau nici zi, nici ceas,
Isus, decât cu Tine.
Să pot urâ, să pot iubi
sau lepăda ori ţine,
-eu n-aş tăcea şi n-aş vorbi,
Isus decât cu Tine.
Isus, Isus, eu n-aş tăcea şi n-aş vorbi,
Isus decât cu Tine.
Să pot trăi, să pot muri,
oriunde crezi de bine,
-eu n-aş putea şi n-aş dori,
Isus decât cu Tine.
Isus, Isus, eu n-aş putea şi n-aş dori,
Isus decât cu Tine.