Pe drumul suferinţei voinţa mea e slabă
fiori şi neputinţe, îmi copleşesc fiinţa,
căci firea mea cea veche nu este încă roabă
şi lacrimi n-am ca Petru a-mi plânge necredinţa.

În Crucea Ta Isuse, îmi spijin neputinţa
căci doar privind spre dânsa, puterile-mi răsar,
cu stropii Tăi de sânge-mi-mbălsămez mlădiţa
scăldându-mi orice rană, în Dragoste şi Har.

Gândind la biruinţă, mai rabd încă puţin,
mă mai ridic o dată … şi nu mă las înfrânt …
Isuse – dă-mi putere pe urma Ta să vin
prin noapte şi furtună purtat de Duhul Sfânt!

Cu aripi de durere mă-nalţ spre-un Cer senin …
şi caut adăpostul în Braţele Jertfirii
să-mi odihnesc durerea la Pieptul Tău divin
să nu ştiu niciodată, o clip-a despărţirii.

Pe drumul suferinţei îmi număr câţiva paşi –
doar paşii care-au mers pe urmele-Ţi Iubirii…
suind mereu cu Tine, smeriţi, Isus să-i laşi
s-adăpostească Viaţa spre-altarele sfinţirii.

Doresc să-Ţi fiu aproape când drumul este greu,
cununa ce Te-apasă, s-o port un ceas uitat,
din zecile de bice, să-ndur unul şi eu,
şi să-Ţi sărut cu lacrimi obrazul Tău scuipat.

Mi-e sufletul văpaie, că porţi a mea povară …
şi hula… şi durerea… şi Crucea răstignirii…
iar inima, mi-e scâncet din trista lumii seară;
O, adă Doamne, Clipa Eternă-a izbăvirii!

Să vină Primăvara când n-or mai fi dureri …
şi când lumina caldă va face să-nflorească
toţi trandafirii roşii atâtor primăveri
iar sufletele în Tine, Frum’seţe doar să nască!

Pe drumul suferinţei, urcând spre Înviere
mi-e-nsângerat genunchiul, dar lacrima-i de rouă,
mi-e înspinată fruntea, dar nu simt vreo durere,
căci Mâinile Iubirii, mă mângâie-amândouă.

O, Scump Isus, îţi mulţumesc că suferi lângă mine,
deşi credeam că eu Ţi-alin suind Calvarul greu…
Pe drumul suferinţei, am înţeles mai bine
ce mult m-ai iubit, Doamne …  şi cât Te-am iubit eu!