Ioan Marini
Căci n-am voit să ştiu între voi altceva, decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. – 1 Corinteni 2:2
Acesta este programul şi ”moşia” Oastei
Mulţi ne întreabă mereu şi ne cer mereu lămuriri cu privire la Oastea Domnului, ce trebuie să facă pentru a intra în Oaste, şi dacă e bine „să faci, sau să nu faci cutare sau cutare lucru”.
Tuturor, le răspundem: Luaţi şi citiţi cărţile Oastei, şi mai ales cartea „Ce este Oastea Domnului”, şi veţi afla şi veţi înţelege îndată ce este şi a cui este această Oaste. Veţi afla în cartea numită, care este şi un regulament al Oastei că „Oastea este aflarea şi vestirea lui Isus cel răstignit.”
Din această vestire şi cu acestă vestire a pornit la drum Oastea Domnului, aceasta a fost şi este programul Oastei Domnului. Din şcoala acesta a ieşit „ţărănimea cea nouă”, şi din această şcoală numai, va putea ieşi şi o Ţară nouă. Din această şcoală a ieşit ”cântarea cea nouă”(Psalm 96:1), ce stoarce lacrimi şi converteşte suflete; din această şcoală au ieşit acei ”nebuni pentru Hristos”(1Corinteni 4:10) bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, ce bat drumurile ţării, chemând cu lacrimi pe fraţii lor să se întoarcă la Domnul.” Lecţiile” din şcoala aceasta,au învăţat pe oameni nu numai să cânte, ci şi să trăiască ceea ce cântau în biserică, ”toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta”.
Din şcoala aceasta a Oastei, au ieşit şcolarii Duhului Sfânt, care grăiesc din Sfintele Scripturi, atât de minunat, încât mulţi se întreabă:”de unde au ei ştiinţa aceasta, şcoală neavând.”
O învăţătoare ce fusese pentru prima dată la o adunare a Oastei Domnului a rămas uimită auzind vorbirile fraţilor …” Dar bine mai grăiesc oamenii aceştia”, spunea ea …
Am auzit de-atâtea ori ”oameni cu şcoală” care nu puteau “să lege două vorbe” cumsecade … Este aceasta înţelepciunea de Sus, cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, care dă har celor smeriţi. Iacov4:6.
“Noutatea” Oastei este una singură: a scos poporul din cârciumi şi l-a strâns la picioarele Crucii.
De aceea s-a şi supărat grozav diavolul pe ea, răspândind zvonul prin lume că Oastea e ”primejdioasă” …, rătăceşte pe oameni … că e sectară … şi câte altele, pentru a speria pe oameni , ca să ”stea liniştiţi în păcate”, să nu se ia după ”rătăciţii” de ostaşi, şi să-şi ”piardă” astfel sufletele.
Dar astfel de glasuri am mai auzit noi. Şi ştim de unde vin. Ele nu mai sperie pe nimeni.
Dragi fraţi, Oastea Domnului este o ”scumpă moştenire care ne-a fost dată”.
Cu lacrimi şi sânge a fost câştigată această ”moşie”, pentru care, iată, a patra oară “a căzut pe brazdă”, pe altarul jertfei, părintele Iosif, care s-a străduit, ca noi şi tot poporul ”să intre în moştenirea Domnului”.
Să ne aducem aminte de acest lucru.
Ioan Marini, “Isus Biruitorul”, 27 septembrie 1936
Extrase din “Isus Biruitorul”, 27 septembrie 1936
Grăbiţi-vă să creşteţi
Grăbiţi-vă să creşteţi, viteji ostaşi de mâine,
mai repede s-ajungeţi la sabie şi scut,
|: căci lupta-i grea, iar golul mereu mai trist rămâne
când cade sau trădează alt nume cunoscut.
Grăbiţi-vă să creşteţi, credinţa vă aşteaptă
să zguduiţi din moarte orbite conştiinţi,
|: să dezgropaţi eroic străbuna cale dreaptă,
s-aprindeţi iarăşi torţa purtată de părinţi!
Grăbiţi-vă să creşteţi, căci flacăra străbună
îngheaţă lângă-altarul străpuns şi profanat;
|: legaţi cu Viitorul Trecutul – şi-mpreună,
acoperiţi Prezentul netrebnic şi-apostat!
Grăbiţi-vă să creşteţi, să ridicaţi Solia,
şi sabia, şi scutul ce-au fost pierdute laş,
|: de cei ajunşi nevrednici în slujba şi-n orbia
vrăjmaşului Luminii, viclean şi ucigaş!
Grăbiţi-vă să creşteţi cu mintea sănătoasă,
cu inima curată şi braţ nebiruit,
|: să duceţi voi Lucrarea unită şi frumoasă,
cum noi n-am fost în stare, spre Ţelul strălucit!