Traiește ca și cum Histos ar fi murit ieri,
ar fi înviat din morti azi și s-ar intoarce mâine.

În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea

Ioan 16:33 – Ioan Marini

Domnul Şi-i alesese pe ucenicii Săi şi îi trimisese în lume ca să împlinească o lucrare a Sa în care însă aveau să întâlnească multe greutăţi şi împotriviri şi, mai ales, multă ură din partea oamenilor care nu iubesc Adevărul.

Dar siguranţa că Domnul îi alesese, îi rânduise şi le dăduse această însărcinare sfântă le va da puteri ca să biruie orice greutăţi, împotriviri şi necazuri, cu îndrăzneală şi vitejie sfântă.

Calea aceasta nu este doar calea lor, ci este calea Domnului.

Ei aveau să meargă pe calea Învăţătorului lor iubit, îndurând la fel ca El prigoana şi ura din partea lumii, precum a spus mai înainte: „Dacă vă urăşte pe voi lumea, ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea vă vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis“ (Ioan 15:8-21).

Prigoana este legată de viaţa celui credin­cios. Cei care sunt ai Domnului vor fi prigoniţi, urâţi şi batjocoriţi de lume, aşa cum a fost şi Mântuitorul lor. Când un credincios are „liniş­te“ şi „pace“ din partea lumii, înseamnă că îi lipseşte ceva. Nu „seamănă“ cu Stăpânul său, fiindcă, dacă ar semăna cu El, lumea l-ar prigoni, căci nu este robul mai mare decât Stăpânul său.
Dar prigoana şi suferinţa din partea lumii sunt departe de a-l deznădăjdui pe cel credin­cios; din contră, este o încurajare şi o bucurie nespusă să poată sorbi şi el din paharul pe care Domnul l-a golit şi care i se întinde şi lui. Cineva a spus că orice credincios trebuie să fie pus în numărul celor fărădelege, cel puţin o dată în viaţa lui.

Iar în timpul încercărilor, puterea Domnului se descoperă în chip mai minunat decât dacă s‑ar opri suferinţele, fiindcă atunci se vede lămurit cum Îşi ţine El făgăduinţele şi cum îi îmbărbătează pe ucenicii Săi, prigoniţi şi chinuiţi.

S-a întâmplat de multe ori, în vremuri de prigonire, ca sfinţii să rămână dezamăgiţi când au auzit că li s-a ridicat osânda de moarte. Unii dintre martorii credincioşi ai lui Hristos, după ce au fost trimişi din nou la închisoare, au scris scrisori foarte mişcătoare către tovarăşii lor de suferinţă care fuseseră osândiţi să fie arşi. Ei simţeau o adevărată mâhnire că li se răpise, deocamdată, bucuria de a suferi moarte pentru Domnul.

Câtă mângâiere să ştii că, în zilele noastre, acest duh de a suferi pentru Domnul e reînviat! Mii de credincioşi, de pe întreg pământul, sunt gata să sufere şi ei temniţe şi lanţuri pentru credinţa lor în Isus Hristos, Stăpânul şi Domnul lor, aşa cum au suferit şi cei dintâi creştini.

Dăm aici un fragment dintr-o scrisoare a unui credincios ce dezvăluie tocmai cele de mai sus:

„Mi-ai spus că ne-a căutat poliţia. Şi mi-ai spus că vei căuta să mă dezvinovăţeşti. Să n-o faci! Nu vreau să-mi iei şi partea mea de bucurie şi să-mi iei şi cununa mea. Vreau să sufăr şi eu ceva pentru Evanghelie şi pentru Isus. Până acum n-am suferit nimic! Mi-ai face cel mai mare rău dacă ai face cum mi-ai scris.

Cu ochii ţintă la Isus! Să rămânem lângă El, să-L urmăm pe El! Te îmbrăţişez cu aceeaşi sfântă şi statornică dragoste, al tău frate…“

Iubite cititorule credincios, de ce te întristezi când trebuie să suferi ceva pentru numele Domnului? De ce te plângi când te dispreţuieşte şi te prigoneşte lumea? Vrei tu să ai parte cu El? Vrei tu să semeni cu El? Vrei să ajungi la împărtăşirea veşnică cu El? Atunci primeşte paharul suferinţei, al prigoanei şi încercării şi nu-l respinge când se atinge de buzele tale băutura amară a durerii.

Este o binecuvântare să calci pe urmele Domnului şi să suferi alături de El şi pentru El.

Eşti părăsit şi vândut de prieteni? Eşti dispreţuit şi luat în râs de ai tăi? Adu-ţi aminte cum a fost vândut El în grădina Ghetsimani, chiar de un ucenic al Său, care a mâncat pâine cu El dintr-un blid şi apoi a ridicat călcâiul asupra Lui. Pentru bani a făcut cea mai mârşavă faptă. Inima lui nepocăită, deşi a fost trei ani lângă focul dragostei Învăţătorului, a rămas mereu îngheţată de păcat, necredinţă şi iubire de arginţi.

Când ceilalţi ucenici erau frământaţi de lucrurile ce aveau să li se întâmple, Iuda se ocupa de interesele lui personale, cocea în suflet la planuri pe care nu le spunea nimănui, în ascuns pactiza cu fariseii – duşmanii Domnului – şi n-a aşteptat decât momentul potrivit pentru a-şi pune planul în aplicare. Acesta e demonul iubirii de sine, căruia nu-i pasă de lacrimile pe care le va călca în picioare, nu-i pasă de legămintele pe care le nesocoteşte şi de durerile pe care le pricinuieşte fraţilor săi şi, mai ales, Domnului.

Copiii lui Dumnezeu au avut să sufere totdeauna de pe urma iudelor şi a trădătorilor care s-au strecurat printre ei, aşa cum s-a strecurat şi tatăl lor în ceata celor doisprezece. Dar… trebuie să se împlinească Scriptura. Cine ar ciopli Crucea lui Hristos şi cine I-ar pune-o pe umeri dacă n-ar fi slugile marilor arhierei şi cărturari? E îngrozitor acest lucru şi e cutremurător de grozav să fie cineva călăul sufletesc al fratelui său. De aceea spune Domnul: Vai, smintitorilor!

Aveţi grijă dar, căci sunt multe căi ce i se par omului drepte, dar pe urmă duc la moarte (Proverbe 14:12).

A fi urât de lume din pricina lui Hristos este o dovadă că nu eşti din lume; aceasta nu e o ruşine, ci slavă. Cine ar fi acela atât de nesocotit care ar voi să facă parte dintr-o lume vrăjmaşă lui Hristos, asupra căreia ar cădea judecăţile, când poţi să ai parte de Domnul şi de toate bucuriile părtăşiei cu El, la ocară mai întâi şi apoi la slavă?

Ce-i drept, lumea tot mai vrea să audă vorbindu-i-se despre Dumnezeu, numai să nu stărui prea mult asupra dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu. Ea se împotriveşte Harului, fi­indcă Harul îl smereşte pe omul firesc, îl judecă, şi asta nu-i place lumii şi nici n-o poate suferi.

Îi place lumii de un Isus care nu Se atinge de păcatele şi plăcerile ei. Dar de Cel care iartă, judecă şi-i cere sfinţenie, nu vrea să audă; Îl respinge şi Îl alungă.

Cele petrecute cu apostolii Domnului ne adeveresc că ei au avut parte de mai multă ură din partea lumii, fiindcă semănau mai mult cu El şi-L mărturiseau cu mai multă îndrăzneală şi putere.

Dacă noi am înfăţişa cu mai multă cre­dincioşie însuşirile Domnului, am avea, poate, într-o mai mare măsură parte de ura lumii. Vedem însă bine că această ură împotriva lui Dumnezeu Tatăl şi împotriva Domnului Isus Hristos este şi azi. Aceasta ar trebui să ne fie de ajuns ca să ne îndepărteze de tot ce poartă pecetea lumii.

Să ieşim dar afară din tabără, să suferim ocara Lui! (Evrei 13:13) Aceasta este cea mai mare cinste pentru un copil al lui Dumnezeu.

Nu te teme de nimic, copil al Domnului! Nici o săgeată a vrăjmaşului nu poate străbate scutul la adăpostul căruia ascunde Domnul pe cel mai slab miel din turma ce Şi-a dobândit-o cu scump sângele Său. Îl ţine ascuns în tolba Lui; îi înalţă capul deasupra vrăjmaşilor şi-i umple inima de bucuria veşnică a mântuirii Sale (Psalmul 26).

Slăvit să fie de-a pururi Numele Său!

Ioan Marini


 

Totdeauna pe-a Domnului cale

 

 

Totdeauna pe-a Domnului cale
au fost lupte și-au fost spini destui
căci acei ce-au urmat voii Sale
trebuit-au să-I semene Lui!

N-a iubit lumea ,nu, niciodată
pe-acei câți i-au urmat Lui cu zel
ci c-o ură mereu ne-mpăcată
i-a primit pe pământ ca pe El.

Dar cu ochii-ațintiți spre răsplată
prin răbdarea Golgotei privind,
n-au cârtit cei aleși niciodată
ci-au trăit și-au murit biruind.

Nu-i la fel pentru toți încercarea,
nici nu-i vremea la toți într-un fel,
însă toți într-un fel au chemarea
la un preț de dureri pentru El.

Cei ce fug sau fricoși la-ncercare
L-au lăsat s-au vândut pe Isus,
rușinați se vor pierde-n uitare
alungați de blestemul de sus.

Tu fii tare ca-n ziua-ncercării
e alegerea ta pentru har,
strălucit ești în haina ocării
când te urci răbdător pe Calvar!

Tu carusele-atunci le sărută,
rugător pentru cei ce le-au pus,
că-n cereasca răbdare tăcută
semăna-vei atunci cu Isus.

Iar prin moarte-nmiit vei culege
răsplătirea cerescului zel
căci mereu astfel Domnul Și-alege
pe acei ce-mpărăți-vor cu EL.

Traian DORZ

Din aceeasi categorie