O carte ciudată: e imposibil de citit; oricât ai citi, ţi se pare că n-ai terminat-o sau că ai uitat, că nu ai înţeles ceva; iar când o reciteşti, ţi se întâmplă acelaşi lucru; şi tot aşa la nesfârşit. Precum cerul nopţii: cu cât îl priveşti mai îndelung, cu atât mai multe îi sunt stelele.
Oricine citeşte această Carte – savantul sau ignorantul, deşteptul sau prostul, credinciosul sau necredinciosul – cel care a trăit-o (şi altfel nu ai cum să o citeşti) va fi de acord cu acest lucru, măcar în adâncul conştiinţei sale; şi toţi vor înţelege de îndată că aici nu este vorba despre una din cărţile omeneşti, ci doar de Evanghelie, Cuvântul lui Dumnezeu.
O, minune a minunilor, uimire nesfârşită! Nu se poate spune, nu se poate gândi ceva care să depăşească Evanghelia; pe lume nu există nimic cu care am putea să o comparăm. Evanghelia nu stă alături, nici chiar mai presus de toate cărţile omeneşti, ci este în afara lor; ea are cu totul altă natură. Da, o altă natură: această Carte se deosebeşte de toate celelalte cărţi mai mult decât se deosebeşte radiumul de celelalte metale, sau fulgerul de toate celelalte focuri; chiar dacă nu ar fi câtuşi de puţin”carte“, ci Ceva pentru care nu avem nume.
Evanghelia, o „cărticică” în piele neagră, cu 626 pagini tipărite pe două coloane, cu litere mici. O am de 30 de ani, o citesc în fiecare zi şi o voi citi atâta vreme cât ochii mei vor vedea lumina Soarelui şi inima mea le va ţine făclia, în zilele cele mai însorite şi în nopţile cele mai întunecoase; fericit sau nefericit, bolnav sau sănătos, credincios sau necredincios, simţitor sau nesimţitor.
Întotdeauna mi se pare că citesc ceva nou, necunoscut, şi niciodată nu o voi cunoaşte deplin, până la capăt; nu o văd decât cu coada ochiului, nu o simt decât cu marginea inimii, dar dacă aş vedea-o şi aş simţi-o în întregime, ce ar fi atunci?
Titlul de pe coperta Cărţii s-a şters, încât abia mai poate fi citit; marginea aurită s-a decolorat, hârtia s-a îngălbenit, pielea legăturii s-a depreciat, cotorul s-a dezlipit, filele se desprind, au putrezit pe alocuri, s-au rupt pe margini, colţurile s-au îndoit. Ar trebui dată din nou la legat, dar, drept să spun, mi-ar părea rău, şi chiar mi-ar fi frică să mă despart de Cărticică, fie doar şi pentru câteva zile.
La fel ca mine, un om, omenirea întreagă a citit această Carte din scoarţă în scoarţă, şi va spune poate la fel ca mine: ” Ce să-mi puneţi în sicriu? – Cartea. Cu ce mă voi ridica din mormânt? – Cu ea. Ce am făcut pe pământ? – Am citit-o.”
Este foarte puţin pentru un om, şi poate pentru toată omenirea, însă pentru Cartea însăşi este teribil de puţin.
“De ce-Mi ziceţi “Doamne, Doamne” şi nu faceţi ce vă spun Eu?” Luca 6:46
Asta înseamnă că nu poţi citi Evanghelia fără să faci ce se spune în ea. Şi cine dintre noi face oare? Iată de ce este cea mai necitită dintre cărţi, cea mai necunoscută.
Lumea, aşa cum este ea, şi această Carte, nu pot fi împreună, nu pot merge pe aceeaşi cale. Sau lumea, sau Cartea. Fie lumea nu trebuie să mai fie ceea ce este, fie această Carte trebuie să dispară din lume.
“Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.
Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului.” Luca 21:33-35.
Lumea a înghiţit Cartea aşa cum omul sănătos înghite otrava sau cum bolnavul înghite medicamentul; a înghiţit-o ca să o absoarbă în sine sau ca să o elimine pentru totdeauna.
Lumea luptă de douăzeci de veacuri împotriva Bibliei, iar în ultimele trei secole lupta este de aşa natură, încât şi un orb ar vedea: nu pot fi împreună lumea şi Biblia.
Fie acestei Cărţi îi va veni sfârşitul, fie lumea aceasta va pieri.
D.M.
LEGEA ŞI DRAGOSTEA
Unde-i teamă, nu-i Iubire.
Unde-i Lege, nu-i sfinţire.
Legea dă ce se cuvine,
Dragostea se dă pe Sine.
Legea dă o zi din şapte,
Dragostea le dă pe toate…
Aleluia!
Unde-i Lege nu-i cunună.
Unde-s robi, nu-i voie bună.
Legea dă viţei pe-altare,
Dragostea dă tot ce are.
Legea dă a zecea parte,
Dragostea le dă pe toate…
Aleluia!
Unde-i Lege nu-i iertare.
Unde-i rug, nu-i îndurare.
Legea iartă, dar vrea sânge.
Dragostea nimic nu frânge.
Legea iartă prin dreptate,
Dragostea le iartă toate…
Aleluia!
Legea are zile sfinte,
Dragostea-i mereu fierbinte.
Legea ţine slujbi divine,
Dragostea tot anul ţine.
Legea-i trudă cu simbrie,
Dragostea-i Împărăţie!
Aleluia!