1 Corinteni 1:21
“Îngerului Bisericii din Efes(Orașul plăcerii, Cetatea lunii) scrie-i: “Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur: “Știu faptele tale, osteneala ta și rabdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși.
Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu și ca n-ai obosit.
Dar ce am împotriva ta este ca ți-ai părăsit Dragostea dintâi.”
Apocalipsa 2.1-4
Asistăm în zilele noastre la o părăsire a dragostei față de Dumnezeu, căci din pricina înmulțirii fărădelegii în noi, în biserici și în lume, dragostea celor mai mulți se va răci.
Dumnezeu ne prezintă adevărul pierderii iubirii de Adevăr, de Isus, darul Lui pentru noi. Odată cu pierderea iubirii față de Dumnezeu, ne putem îndrăgosti cu ușurință de noi înșine, de rațiunea care are întotdeauna un argument în plus în convingerea voinței de a-și urma propria înțelepciune în defavoarea înțelepciunii lui Dumnezeu. Odată pornit într-o astfel de călătorie, înstrăinarea de Dumnezeu devine o normalitate, iar destinația spre care se îndreaptă lumea ne va asigura de părăsirea credinței într-un Dumnezeu cu care nici ateii astăzi nu mai vor și nu mai trebuie să lupte, pentru că nu prea se mai văd deslușit apărătorii Căii voii lui Dumnezeu pe pământ.
Deviza lumii din zilele noastre este că: nu ne trebuie Dumnezeu! Nebunia propovăduirii mântuirii omenirii prin Hristos devine o declarație rece pentru mintea omului care ascultă, vede și caută mai degrabă proclamarea drepturilor nebuniei lumii, ale celor mai rele și pierzătoare păcate urâte de Dumnezeu.
Ceea ce demult era o rușine, un păcat scârbos, astăzi este impus și proclamat ca diversitate, ca progres, ca asumarea respectării drepturilor omului de a-și trăi viața(moartea) cum dorește. Mărturisirea creării omului după chipul lui Dumnezeu ca bărbat și femeie, apărarea familiei așa cum a făcut-o Dumnezeu devine astăzi ținta contestării prin atacuri propagandistice nerușinate de către martorii păcatului imoralității și sodomiei.
“Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sunt șoptitori, bârfitori, urători de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, călcători de Cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă. Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși, ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.”
Romani 1.28-32
Unde se situează mesajul bisericii contemporane?
Multe din bisericile de astăzi, care își zic creștine, au pierdut Puterea de Sus, puterea dată apostolilor spre mărturisire până la marginile lumii și timpului pământesc, puterea autorității Duhului lui Dumnezeu, și au acceptat compromisul cu politica și drepturile lumii. Bisericile au răspuns cu șoapta defensivă , după puterea și înțelepciunea omenească, datorită amestecului cu lumea, puterea lumească și propriului compromis cu păcatul și fărădelegea.
De ce tăcem atunci când alții strigă cu sfidare împotriva a tot ce a mai rămas divin și moral în om? Tăcerea creștinismului contemporan trebuie neaparat să ne pună pe gânduri.
Tăcerea creștinului privind la derapajele morale ale societății contemporane îl așează în același rând cu cei fricoși și lași, pentru că potrivit mesajului Scripturii, tăcerea în fața păcatului este echivalentă cu lepădarea de Dumnezeu.
“Dar, cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc si cu pucioasă, adică moartea a doua.” Apocalipsa 21.8
Împăratul Ozia a vrut să facă slujba preotului numai de dragul aroganței poziției lui de rege. Opoziția s-a realizat atunci când preotul Azaria a avut curajul ieșirii de sub starea normalității omului păcătos și îl confruntă pe împărat, mărturisindu-I că păcătuiește împotriva Legii, Cuvântului lui Dumnezeu.
Costul aroganței este plătit din plin, fără amânare atunci când Dumnezeu alege să așeze pe chipul regelui urma neascultării lui, lepra pe care o va purta ca un mesaj clar pentru fiecare generație, pentru că acolo s-a așezat păcatul de prima dată, peste chipul și asemănarea omului cu Dumnezeu.
Natan nu tace atunci când David îl jefuiește nemilos pe Urie hetitul de tot ce avea mai drag, de soția lui Batșeba, pentru ca mai apoi să-I ia chiar și viața. Noe nu tace 120 de ani și propovăduiește neprihănirea. Petru nu tace în ziua Cincizecimii atunci când iudeii îi așezau pe ucenicii plini de Duhul Sfânt în tabăra bețivilor. Pavel nu tace în gălăgiosul aeropag din Atena atunci când filosofii contemporane aveau un loc în temple și grecii se închinau unui Dumnezeu necunoscut.
Tăcerea bisericii în vacarmul generației noastre reprezintă abdicarea de la marea trimitere din Marcu 16. “Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.”
Hristos a dat mesajul Evangheliei unor apostoli cu carențe evidente, dar cu inimi de Leu și caractere modelabile după caracterul Său.
“Căci întrucât lumea,cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.”
1 Corinteni 1.21
Nebunia propovăduirii crucii ne scoate din nebunia lumii și a morții în păcat și ne așează în rândul celor ce au cunoscut înțelepciunea lui Dumnezeu prin aflarea și primirea Jertfei lui Hristos. Pentru apostolul Pavel, Mântuitorul Hristos, trebuia să moară pentru că Dumnezeu dorea să ofere viața eternă omului care crede în împăcarea realizată prin sângele Mielului, împăcarea de la cruce, dintre om și Dumnezeu și dintre om și om, căci Hristos a făcut din doi unul.
Victoria răscumpărătoare de la cruce face ca inima și gura să nu tacă. Predicarea acestei nebunii a mântuirii prin moartea și învierea Celui ce are viața în Sine însuși, reprezintă antidotul, salvarea, pentru orice păcătos care primește vestea aceasta bună.
“Dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, și pentru Neamuri, o nebunie.”
1 Corinteni 1.23
“Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit.”
1 Corinteni 2.2
Aflarea și vestirea lui Isus cel răstignit este și chemarea și misiunea Oastei Domnului, așa cum a așezat-o Dumnezeu prin părintele Iosif Trifa, aceasta trebuie să fie și nebunia propovăduirii ostașilor de astăzi ai lui Hristos.
Dacă noi vom tăcea, pietrele vor striga Luca 19:40. Fii un Iona pe străzile Ninivei, fii un glas care strigă în pustiul lumii asemenea lui Ioan Botezătorul. Teama de ce vor spune cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu e nejustificată. Vrăjmașul lui Dumnezeu și al nostru, diavolul, are predicatorii lui, care-și mărturisesc drepturile, poftele și plăcerile lor păcătoase.
Slavă Domnului că martorul credincios, Mântuitorul nostru scump Isus Hristos, are o sămânță de urmași, ucenici și apostoli ce mărturisesc despre El mânați de Duhul Sfânt și astăzi. Nebunia propovăduirii crucii stă bine în inima și gura unor nebuni pentru Hristos dispuși să plătească prețul mărturisirii mântuirii lumii prin singura Jertfă, Jertfa Crucii lui Hristos!
“Noi suntem nebuni pentru Hristos! … Până în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, umblăm din loc in loc, ne ostenim și lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâți, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm; când suntem vorbiti de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi, am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.”
1Corinteni 4.10-13
“Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii; și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.”
1 Corinteni 1.25
Slăvit să fie Domnul!
Să-nalţ Jertfa Ta, Isuse
Să-nalţ Jertfa Ta, Isus
mai întâi şi mai deplin,
harurile ei aduse
şi comorile-i nespuse.
Iată ce doresc, iată ce doresc!
Iată, ce doresc, Amin!
Să spun despre Jertfa-Ţi sfântă,
despre harul ei divin,
azi cand lumea se frământă
şi pe-a morţii căi se-avântă.
Să cânt Golgota măreaţă
într-un cântec mai senin,
spre-o Eternă Dimineaţă,
Doamne, aprinde-a mea Viaţă
muzica și versuri Nicolae Moldoveanu