Darul călăuzirii Duhului Sfânt

Darul călăuzirii Duhului Sfânt, darul unei vederi clare, darul descoperirii și urmării Fiului lui Dumnezeu.

“Recunoaște-L în toate căile Tale și El îți va netezi cărările.”

Proverbe 3.6

Faptul că mărturia și credința biblică din vremea noastră suferă de o decădere rapidă este atât de evident, încât nu mai are nevoie de dovezi. Dar ceea ce a provocat această decădere nu este totuși chiar așa ușor de descoperit.

Putem doar să spunem că se observă o lipsă semnificativă printre creștinii  de astăzi care s-ar putea dovedi a fi cauza reală a problemelor noastre spirituale.

Desigur, dacă lucrul acesta ar fi adevărat, atunci lucrul de care am avea cea mai urgentă nevoie ar fi înlăturarea acestei lipse.

Marea deficiență a creștinilor din veacul acesta este lipsa de discernământ spiritual, umblarea fără prezențși călăuzirea Duhului lui Dumnezeu.

 

Cum poate exista atâta cunoștință biblică astăzi și atât de puțină pătrundere spirituală, atât de puțină putere de pătrundere morală, este una dintre enigmele lumii religioase de astăzi.

Nu a existat niciodată înainte un timp, în istoria Bisericii în care așa mulți oameni să fie preocupați de studiul Scripturilor ca astăzi.

Dacă cunoașterea teoretică a învățăturii biblice ar fi o garanție a asemănării cu Dumnezeu, atunci vremea de acum ar intra fără îndoială în istoria Bisericii ca epoca sfințeniei.

În loc de aceasta, ea ar putea fi socotită foarte bine ca epoca captivității babiloniene a Bisericiiepoca Bisericii din Laodiceea, sau epoca asemănării cu lumea, prin faptul că așa-zisa Mireasă a lui Hristos s-a lăsat curtată cu succes într-un număr incredibil de fiii căzuți ai oamenilor.

Credincioșii au capitulat complet în fața lumii în ultimii douăzeci și cinci de ani din cauza influențelor negative  și amestecului cu lumea, fiind uneori evitate doar câteva păcate mai grosolane cum ar fi beția sau promiscuitatea sexuală.

Faptul că acest act de trădare sau de perfidie a avut loc la lumina zilei și cu deplinul consimțământ al predicatorilor și al evangheliștilor  este unul dintre lucrurile cele mai groaznice din istoria spirituală a lumii.

Această capitulare în fața lumii nu a fost înfăptuită doar de niște oameni răutăcioși care au căutat în mod intenționat  să distrugă credința părinților noștri ci mulți oameni buni și cu o trăire curată au lucrat în nebăgare de seamă împreună cu “colaboraționiștii” care au trădat cauza Evangheliei pentru alți 30 de arginți.

De ce? Cum s-a putut produce căderea și deraierea aceasta de la cărarea strâmtă și îngustă, de la Calea Sfințeniei lui Dumnezeu? Singurul răspuns este: din lipsa luminii, din lipsa viziunii și călăuzirii spirituale.

Peste biserici s-a pus ceva ca o ceață, precum „acoperitoarea aruncată peste toți oamenii, și ca vălul pus peste toate națiunile.” (Isaia 25:7).

Un asemenea văl a fost pus odată peste Israel: „Dar mintea lor a fost orbită; până în ziua de azi rămâne același văl neridicat la citirea Vechiului Testament; acest văl este înlăturat în Hristos.

Dar până în ziua de azi, când se citește Moise, vălul este pe inima lor” (2 Corinteni 3:14,15). Aceasta a fost ora tragică a lui Israel. Dumnezeu Și-a întemeiat Biserica și a retras temporar străvechiului Său popor drepturile de cetățenie.

 

El nu-Și mai putea încredința lucrarea Sa unor oameni orbi și orbiți de poftele lor idolatre.

Fără îndoială că ochii noștri interiori trebuie să fie spălați dacă vrem să scăpăm de soarta lui Israel și a oricărei alte comunități religioase din istorie pe care a părăsit-o Dumnezeu.

Nașterea din nou, mărturia cu putere de Sus a creștinilor, ridicarea unor lideri cu viziune profetică, cu călăuzire și putere de la Duhul lui Dumnezeu, este una dintre cele mai mari nevoi ale noastre, dacă nu cumva cea mai mare.

Avem neapărată nevoie de “cei ce vând untdelemn” –  Matei 25.9, avem nevoie de “fecioarele înțelepte cu candelele aprinse și vasele pline de untdelemn”, de “văzători care să poată vedea prin ceață”.

Dacă nu apar curând, poate fi prea târziu pentru această generație.

Și dacă vin, vom crucifica fără îndoială pe câțiva dintre ei în numele religiozității noastre lumești, dar crucea este totdeauna prevestitoarea învierii.

Și Mirele, Cel ce vine, va veni !

 

Aflarea și vestirea curată a Evangheliei nu este singura noastră nevoie momentană. Vestirea Evangheliei fără puterea Duhului Sfânt, ci dintr-un duh religios, de partidă, uneori doar sporește religia, prozelitismul de cult, fanatismul și intoleranța religioasă, de orice fel ar putea fi acestea.

Aceasta  asigură recunoașterea religiei respective printre mari mulțimi de oameni, fără însă să dea prea multă atenție calității și curăției “Roadei” acelei religii.

 Tragedia este că de multe ori așazisa vestire a Evangheliei acceptă forma degenerată a creștinismului care se vrea drept religia apostolilor și se ocupă cu convertirea unor oameni la acest fel de religie-creștinism-cult fără a le mai pune vreo întrebare, și astfel ne depărtăm tot mai mult de modelul hristic, nou-testamental.

Trebuie să trăim o întoarcere la credința primilor creștini, o nouă reformă, o reformă a vieții noastre și o reformă a vestirii Evangheliei prin” Puterea de Sus”.

“Ci voi veți primi o putere, când Se va coborâ Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” Faptele Apostolilor 1.8

Trebuie să vină în mărturisirea noastră, la fel ca și în mărturisirea apostolilor, o putere de Sus, o ruptură radicală de acea pseudoreligie lipsită de Hristos, lipsită de responsabilizarea credinciosului prin trăirea și îndemnul la pocăință, pseudoreligie a “formei de evlavie”, fastului, plăcerii și prosperității materiale, pseudoreligie păgânizată  și nedezlipită de păcat care trece astăzi drept credință în Hristos dar fără de Hristos răstignit, înviat și înălțat în viața credinciosului.

Această “formă de credință” care nu este “credința dată o dată pentru totdeauna sfinților” , este răspândită pretutindeni în lume de către oameni firești, ne-născuți din nou de Sus, din Duhul și Cuvântul lui Dumnezeu, care folosesc metode nebiblice, lipsite de puterea Duhului Sfânt, doar ca să-și atingă obiectivele lor deșarte.

Galateni 6.13

“Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.”

Iuda 1.3

În istoria Bisericii Dumnezeu a născut și a ridicat oameni și mișcări reformatoare care mărturisesc și aspiră după o viață în Hristos trăită prin Duhul Sfânt, dar acum când mulți dintre cei ce-și zic că sunt urmașii acestora s-au vândut aproape lumii — ce mai urmează?

“Dar când va veni Fiul omului, va  găsi El credință pe pământ?”

Luca 18.8

“Nu vă înșelați: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică.

Să nu obosim în facerea Binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.”

Galateni 6. 7-9


Să nu uit o dată

 

 

Să nu uit o dată pentru totdeauna
c-al meu Singur Prieten îmi eşti numai Tu,
să le-ngrop pe-a lumii una câte una,
dar, Isus, niciuna din a Tale nu!

Fă-mi a mele lacrimi pe-a Ta cale rouă;
gândurile-mi toate, flori sub talpa Ta;
dragostea-cântare pururea mai nouă;
inima-o pernă s-odihneşti pe ea.

…Du-mi, Vântule Sfinte, dulcile seminţe
şi le fă să-mi cadă pentru rodul greu,
răsplătind sudoarea sfintei năzuinţe
numai unde ară Preaiubitul meu.

Pune-mi, Sfântă Pară, semnul Tău pe frunte
şi pecetea pune-mi inimii din piept,
să mă mai înalţe câte-au să mă-nfrunte,
să mă mai smerească câte-am să le-aştept.

Din aceeasi categorie
error: Content is protected !!