Corul fraților ostași

A venit un om la Domnul

 

A venit un om la Domnul.
A venit cu jale grea. (bis)
– Omule de colb şi spume,
cu ce foc vii tu din lume?
|: – Doamne, m-a adus anume
FRICA de pedeapsa Ta!

A venit un om la Domnul.
A venit cu pas voios. (bis)
– Omule cu brâie pline,
cu ce gând vii tu la Mine?
|: – Doamne, vin că e mai bine,
vin că e mai de FOLOS.

A venit un om la Domnul.
A venit din putregai. (bis)
– Om departe de căinţă
cum vii astăzi la credinţă?
|: – Doamne, din RECUNOŞTINŢĂ
pentru-atâtea câte-mi dai!

Şi-a venit un om cu lacrimi…
Şi Isus a tresărit…
– Omule, de ce-ai venit?
– Doamne, într-o zi din viaţă
Te-am privit pe cruce-n faţă.
|: Şi-acum cânt de dimineaţă
şi-s nebun de fericit!

de Ioan Marini


Pentru a descărca pe laptop clickdreapta / pe mobil click lung >>AICI<< apoi alege opțiunea “Descarca linkul” / “Download Linked File As…”.


error: Content is protected !!