A cui mai ești tu, dulce
cântare-n care toți
își află sân și lacrimi
de mamă și de soț?
Când toți te uită-n clipa
când și-au ajuns un țel,
/ tu mai rămâi a celui
ce plânge singurel. /(bis)

A cui mai ești, durere,
de care frații fug?
A cui rămâi tu, cruce,
tu, sarcină și jug?
Când vine vremea jertfei
și-n lacrimă înoți
/ tu mai rămâi a celui
ce-ndură pentru toți. /(bis)

A cui ești tu, iubire,
ce plângi pe străzi pustii,
căutând pierdute mame,
căutând pierduți copii?
Când pofta și cruzimea
ucid tot ce-i curat,
/ tu mai rămâi a celui
ce suferă uitat. /(bis)

Al cui mai ești Tu, Dulce
Mântuitor Străpuns,
când chemi spre nicăierea
și-aștepți un nerăspuns?
Când gheața și sfidarea
Ți-s cuie de oțel,
/ Tu mai rămâi a celui
ce suferă la fel… /(bis)