Ajută-ne să Te iubim,
Cerescul nostru Tată,
: chiar dac-ar fi să nu primim
în veac nici o răsplată.
Să credem în puterea Ta,
adânc, cum ni se spune,
: chiar dacă nu ne-ai asculta
nicicând vreo rugăciune.
Să ţinem sus Cuvântul Tău
în orice grea-ncercare,
: chiar dacă ne-ar lovi cel rău
cu-o ură şi mai mare.
Să nu ne îndoim deloc
în nici o grea ispită,
: s-avem, când vom ieşi din foc,
o faţă strălucită.
Iar, astfel, zilnic preschimbaţi
din bine în mai bine,
: s-atingem slava înfiaţi,
un chip şi-un duh cu Tine.