1. Când las din mână harfa caldă,
încă vibrând înfiorat,
ca urma soarelui pe ape,
mai simt rămas un văl curat.
Când las din mână Cartea Sfântă,
încă ne-ntors dintre tăceri,
ca urma vântului pe spice,
mai simt cereștile-adieri.

2. Când las pe mână fruntea – încă
păstrând al rugăciunii strai,
ca urma liniștei pe rouă,
mai simt umblările prin rai.
Când las din mâini solia-Ti dulce,
încă simțindu-Te pe prag,
ca urma lacrimii pe cântec,
mai simt c-ai fost, Isuse drag.

3. Când las din mâini făclia dusă,
încă părând a o ținea,
ca urma razei peste-o noapte,
mai simt c-a fost cărarea mea.
Când las și mâinile odihnei,
încă părând că n-am sfârșit,
ca urma imnului pe-o clipă,
mai sui un prag – și I-am pășit.