Simon Petru cel mereu primul in toate, cel care i-a zis Domnului ca va merge la moarte pentru El, cel care tinea sub haina o sabie sau poate doar un cutit (un cutitoi de pescar cu care curata solzii pestilor prinsi nu o spade de spadasin) traieste o cutremuratoare experienta a pocaintei.
Dupa ce pana la casa marelui preot el il urmeaza pe Domnul de departe asa cum si noi Il urmam de multe ori pe Isus de departe fara sa ne implicam prea mult ca un fluture care isi arde aripile prea aproape de lumina, el marele Petru la acuzatia unei slujnice neaga faptul ca l-ar cunoaste pe Domnul si nu o data ci de trei ori. Apoi la cantatul cocosului totul se naruie “Domnul s-a intors si s-a uitat tinta la Petru si Petru si-a adus aminte…Si a iesit afara si a plans cu amar”
Amara si grea pocainta mai ales ca pana la rastignirea si moartea Domnului el nu a putut sa ii cera iertare si sa ii zica: “Doamne tu toate le sti. Sti cat valoreaza promisiunile mele, sti cat valorez eu singur fara Tine.” Plansul amar al lui Petru este plansul neputintei al regretului al pocaintei cel cu care toti Ii suntem datori Domnului macar o data in viata. Plansul amar al lui Petru este o faţă a relatiei personale cu Dumnezeu fiecare isi are propriul prag pe care tanarul bogat nu l-a putut trece dar Petru l-a trecut cu lacrimi amare.
Pocainta inseamna amintire; rememorare si cugetare profunda: “si gandindu-se la acest lucru a inceput sa planga”. Nu e un plans sentimental ci e rezultatul unei analize profunde pe care o poti face intr-o viata sau intr-o clipa. Cantatul cocosului e un prag; un semn de la Dumnezeu pentru Petru personal. Si eu si tu avem un cantat al cocosului; un semn de la El ca trebuie sa privim inapoi si in sus. Un barbat adevarat nu plange! Toata lumea stie asta. Mai ales un barbat ca Petru! Poate Ioan, poate Matei, dar chiar el, chiar Petru!? Da, chiar Petru. Chiar eu, chiar tu.
Toti ii suntem datori Celui care ne priveste tinta, cu o lacrima de pocainta. Ce minunat ca privirile lui Isus si cea a lui Petru s-au intalni in acea seara… Ce trist ca de atatea ori privirea Domnului nu gaseste privirea noastra El se uita tinta la noi si noi nu observam pentru ca privim mereu in alta parte… Plansul lui Petru este un hotar in viata lui.
Poate ca si atunci mai avea cutitul in buzunar si minciuna pe buze dar privirea lui Isus a produs transformare; o transformare de care avem nevoie fiecare, ca de valea dinaintea dealului, care te face sa-l urci mai usor. Ati observat margand cu masina prin tara ca de multe ori inaintea unui deal mare este o vale si in vale masina prinde viteza pentru a urca dealul.
Doamne iti multumim pentru vaile pocaintei noastre prin care ne urci pe dealurile si stancile Tale.