Isus a murit pentru păcatele noastre
”Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui, şi el Îi va zdrobi călcâiul.”
”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.”
”Cine a crezut în ceea ce ni se vestise ? Cine a cunoscut braţul Domnului ?”
”Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”
1 Corinteni 1:18
Pe cei care îşi au numele scris în Cartea Vieţii Mielului nimic nu-i poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este în Fiul Său, Isus Hristos.
Căci suntem bine încredinţaţi că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Dacă Dumnezeu este pentru noi, căci pentru noi L-a dat pe singurul Său Fiu să moară, ca noi să trăim, cine va fi împotriva noastră?
El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, ca să ne socotească neprihăniţi prin sângele Mielului Său, ne-a arătat la Golgota pe cruce cât de mult ne-a iubit, şi ne-a iubit până la capăt.
”Isus ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.”
Evrei 13:12
Isus ca să ne răscumpere pentru Tatăl, să ne sfinţească cu însuşi sângele Său, a pătimit şi a fost răstignit dincolo de poarta Ierusalimului, pe Golgota.
Isus a trebuit să poarte povara şi plata păcatelor noastre singur, dincolo de poarta Ierusalimului ceresc, despărţit pentru o clipă de Tatăl, şi singur dincolo de Ierusalimul de jos, cetatea inimii noastre, părăsit fiind de toţi oamenii, căci toţi ucenicii nu au fost în stare nici măcar un ceas să vegheze în Gheţimani, iar la cruce au fugit aproape toţi.
Isus, singurul ce s-a găsit vrednic, purta spânzurat între Cer şi pământ povara păcatelor întregii omeniri, dincolo de poartă, dincolo de orice înţelegere şi înţelepciune omenească, în ”nebunia dragostei lui Dumnezeu pentru toţi oamenii”.
Dacă Isus a pătimit dincolo de orice poartă, singur cu Tatăl care era în El vrând să împace lumea cu Sine, şi noi suntem chemaţi să-L primim şi să ieşim afară din tabără şi să suferim ocara Lui.
Să ieşim afară din tabără aşa cum a fost îndemnat, şi cum a împlinit cu credinţă Avraam:
”Domnul zisese lui Avraam: ”Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.”
Geneza 12:1
Avraam a ascultat şi a crezut Cuvântul Domnului, şi lucrul acesta i s-a socotit ca fiind stare de neprihănire înaintea lui Dumnezeu, iar când cei trei bărbaţi simbolizând Sfânta Treime au venit la Avraam, la stejarii lui Mamre, el şedea la uşa cortului în zăduful zilei.
Aşa să aşteptăm şi noi Sfânta Treime, pe Dumnezeul Întreg din Domnul nostru Isus Hristos, la uşa cortului, adică afară din sinele nostru, ieşiţi din firea noastră pământească, ieşiţi din tradiţiile şi datinile din casa părinţilor noştri, afară din obiceiurile păgâne ale poporului nostru, la uşa cortului nostru, adică să-L întâmpinăm pe Domnul dincolo de limitele cugetului şi inimii noastre, iar când Îl zărim pe Isus Cel Răstignit, să facem ca Avraam care ”a alergat înaintea lor, de la uşa cortului şi s-a plecat până la pământ.” Geneza 18:2, adică şi-a răstignit, şi-a îngropat firea sa pământească.
Şi noi suntem îndemnaţi de Dumnezeu prin Cuvântul Său să ieşim afară din tabără şi să venim la El.”Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa o va pierde, şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.”
Matei10:37,39.
Deci şi noi suntem îndemnaţi să ieşim afară din tabără, afară din felul nostru deşert de vieţuire, afară chiar din viaţa noastră firească, “dincolo de poartă”,în afara Ierusalimului, şi să suferim ocara Lui împreună cu El, căci Biserica cea vie, Mireasa, este Trupul lui Hristos care Îl va urma în Cer, în veşnicie, oriunde va merge El.
Isus a pătimit şi a murit afară din tabără, dincolo de poarta Ierusalimului.
Moartea lui Isus înseamnă viaţa noastră nouă, răscumpărată prin sângele Său nevinovat.
“La ceasul al şaselea(ora 12, la amiază) s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.”
Marcu 15:33.
Atunci când Soarele strălucea mai frumos şi mai mult pe cer, la miezul unei zile lungi de primăvară, când lumina se vedea mai mult peste Israel, atunci când Însuşi Dumnezeu în trup de om lucra desluşit înaintea tuturor, când orbii îşi recăpătau vederea, slăbănogii se ridicau şi umblau slăvind pe Dumnezeu, când mulţi au fost vindecaţi şi chiar înviaţi, atunci când toţi trebuiau să vadă şi să creadă pe Mesia, atunci….”Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El.”
Când toţi trebuiau să vadă Lumina lumii….s-a făcut întuneric peste toată ţara, timp de trei ore.
Oare astăzi, în timpul harului, când lumina adusă la Cincizecime ne-a fost dată prin limbi de foc tălmăcindu-ne Scripturile, când Duhul Sfânt lucrează cu putere în lume şi în noi vestirea lui Isus Cel răstignit, Isus lumina lumii; nu se vede şi astăzi un întuneric ce a cuprins lumea, nu numai ţara Israel?
“Şi în ceasul al noulea, Isus a strigat cu glas tare:”Eloi, Eloi, lama sabactani!” care tălmăcit înseamnă:”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
Marcu 15:34.
Isus a strigat cu glas tare, oare nu ştia de ce Tatăl a trebuit să-L părăsească pentru o clipă? Chiar Domnul Isus mărturiseşte în Ioan 3:16 ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.”
Domnul Isus ştia pentru ce Tatăl a dat pe singurul Lui Fiu, din dragoste pentru cei ce vor crede în El, Isus, şi în Jertfa Lui, pentru cei rânduiţi de Tatăl în Hristos, pentru cei ce sunt chemaţi(strigaţi) după planul Său,
Romani 8:28.
Răspunsul Tatălui la strigătul Domnului Isus, sunt numele celor ce sunt scrişi în Cartea Vieţii Mielului. Numele noastre sunt strigate de Tatăl şi astăzi, începând de la Adam şi până ce ultimul om ce-şi are numele scris în Cartea Vieţii se va auzi din gura Sa.
”Unii din cei ce stăteau acolo, când L-au auzit ziceau:” Iată, cheamă pe Ilie !”
Marcu15:35
Ce trist este că acolo unde Fiul lui Dumnezeu Îşi dădea viaţa pentru toţi, sunt şi ”unii care stăteau”, ei auzeau ce spunea Isus când Se frângea şi pentru ei pe cruce, dar nu înţelegeau ce spune, nici cu cine vorbea Isus.
Isus striga după Tatăl, frânt pe cruce, şi Isus striga după noi, striga numele noastre chemându-ne pe fiecare pe nume, îmbrăţişând păcatele noastre, ale tuturor, şi dându-ne sângele Său, viaţa Sa.
Ce trist, ce blestem, să auzi pe Isus, Cuvântul lui Dumnezeu frângându-Se pe cruce răstignit, dar să nu-I înţelegi strigătul, chemarea.
Şi astăzi sunt suflete care stau în biserici, în adunări, în locuri unde Cuvântul lui Dumnezeu se frânge pentru ei, şi ei aud, dar nu înţeleg nimic… ei înţeleg altceva…
Ei înţeleg că Domnul Isus cerea ajutorul unui om, Ilie, dar era scris că blestemat este omul care se încrede în om.
O, cât de mulţi sunt astăzi cei care se închină oamenilor, făpturii, şi nu aduc lui Dumnezeu toată slava în viaţa lor, în biserici, în adunări, suflete ce se încred degrabă în oameni, sfinţi, sau îngeri.
Dar numai în Dumnezeu trebuie să ne punem credinţa, şi nu într-un om, într-o făptură, căci un Nume ni s-a dat sub Soare în care să ne punem toată nădejdea, numai Unul singur a fost vrednic în Cer şi pe pământ, numai Unul, Hristos, Fiul lui Dumnezeu ce S-a răstignit pentru toţi oamenii plătind singur răscumpărarea noastră, inclusiv pentru sfinţii ale căror nume sunt chemate, înălţate şi slăvite astăzi de oameni în diferite biserici.
O, cât de uşor se lasă înşelaţi oamenii şi aduc închinarea lor făpturii şi nu Făcătorului lor şi Răscumpărătorul sufletelor lor, singurului Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Isus Hristos, ”Căci este un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos”
Cât de uşor înlătură oamenii pe Hristos, Tezaurul lui Dumnezeu pentru noi şi îşi umplu inimile, bisericile, adunările de tezaurul învăţăturilor, datinilor şi tradiţiilor lor, tezaurul de sfinţi şi înaintaşi, cărora cu timpul încep să le aducă închinarea şi slava cuvenită lui Dumnezeu şi Fiului Său, iar făptura ajunge protectorul lor şi nu Dumnezeu şi Fiul Său care a plătit pentru ei.
Domnul Isus nu a chemat de pe cruce numele lui Ilie sau al vreunui om sfânt în ajutorul Său, El a chemat pe Tatăl şi a strigat numele noastre, vrând să ne împace pe noi, lumea, cu Tatăl.
”Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând:”Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L pogoare de pe cruce!”
Dar, Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul.”
Marcu 15:36,37.
Când Domnul Isus Cuvântul, pătimea în agonie frânt pe cruce, plătind păcatele noastre, unul din cei ce ”stăteau acolo”, a găsit potrivit să alerge să umple un burete cu oţet şi să-L batjocorească în suferinţa Sa cumplită.
Oare nu se întâmplă şi astăzi la fel, când Tatăl Ceresc frânge Cuvântul Său prin Duhul Sfânt, prin tâlcuire în biserici şi adunări, nu se găsesc destui care ”stau acolo” nepocăiţi şi nepăsători în faţa Cuvântului Evangheliei şi întristează sau sting Duhul prin oţetul şi fierea pe care-l aduc în buretele firii lor pământeşti?
La toate acestea acum, cât încă mai este har, Dumnezeul nostru răspunde cu un dar:
”Dar, Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul.”
Domnul Isus, Darul lui Dumnezeu mai strigă o dată, mai rabdă o dată, mai aşteaptă încă să-L primim ca dar al lui Dumnezeu, pe El Mântuitorul lumii.
Oţetului şi fierii din inima omului El îi răspunde cu chemarea dragostei, El mai strigă o dată la Tatăl: ”Tată iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”
Maria, sora Martei, a venit la Isus cu un vas de mir de nard curat de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi le-a şters cu părul ei, şi s-a umplut casa de mirosul mirului.
Maria, femeia păcătoasă a spart un vas cu mir foarte scump şi l-a vărsat pe capul lui Isus.
Maria din Betania, Maria Magdalena, şi-au ales partea cea bună, partea cea bună care este Hristos Tezaurul lui Dumnezeu, partea cea bună, închinarea în duh şi adevăr, partea cea bună, pocăinţa noastră la picioarele lui Isus Cel Răstignit.
Şi noi să aducem jertfa noastră de bun miros, mirul nostru scump la picioarele Domnului Isus pentru ca un miros plăcut, mireasma lui Hristos să umple toată casa noastră, sufletul, viaţa, şi lucrarea noastră.
”Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.
Să ieşim afară din tabără, la El şi să suferim ocara Lui. Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare (o Patrie mai bună).
Prin El, prin Hristos, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.”
Evrei 13:12-15.
Să ieşim afară din tabăra tradiţiilor şi datinilor religoase, din tabăra iudeilor religioşi dar nenăscuţi din nou, fără viaţă din Hristos, căci noi nu avem aici o partidă religioasă, o cetate stătătoare, ci suntem în căutare celei viitoare, Canaanul cel ceresc, Ţara Primăverii, Ţara Dragostei de Sus.
Isus a pătimit, a murit răstignit pentru noi dincolo de poartă, afară din tabără, singur, doar El pentru fiecare dintre noi, căci El ne-a mântuit pe fiecare în parte şi ne va judeca,”afară din tabără”, adică singuri El şi fiecare dintre noi.
La judecată nu ne putem înfăţişa decât singuri, nimeni, nici părinţii sau fraţii noştri, nici înaintaşii, nici un alt ajutor, mijlocitor, om sfânt, nici un înger al lui Dumnezeu nu va mai fi cu noi, nici o altă făptură decât noi şi Marele Preot al lui Dumnezeu, Isus Hristos Mântuitorul lumii.
Să ieşim dar şi noi afară din tabără, la El, Hristos Adevărul Evangheliei lui Dumnezeu şi să suferim ocara Lui, căci oricine va trăi în neprihănire cu Isus Adevărul, va fi prigonit.
Aceasta este şi misiunea Oastei Domnului, a celor născuţi din nou din Hristos, să înalţe un Nume şi o lucrare: Isus şi Jertfa Lui.
Să ieşim şi noi ostaşii Domnului afară din tabăra comodă a formalismului religios, din tabăra învăţăturilor amestecate, din tabăra celor ce ”stau acolo”, să ieşim la El să purtăm şi noi ocara Lui, să ne aducem trupurile ca nişte jertfe vii lui Dumnezeu şi să aducem prin El, prin Isus Hristos înviat în noi, rodirea Duhului Sfânt prin pocăinţa, viaţa, mărturia şi închinarea noastră cu toată evlavia şi credincioşia numai lui Dumnezeu care El Singur a săvârşit mântuirea noastră.
Slăvit să fie Domnul Isus Mântuitorul lumii ! Amin
Hristos a murit pentru păcatele noastre – Traian Dorz
Într-o vineri ca aceasta,
Într-o vineri ca aceasta,
drumul Golgotei suiai,
Crucea lumii-ntregi pe umeri
şi pe suflet o purtai.
Jertfa ispăşirii mută
ai primit să fii făcut,
nimeni n-a vorbit ca Tine,
nimeni la fel n-a tăcut.
Sfintele femei cu lacrimi
Te urmau nemângâiat,
Tu plângeai Ierusalimul,
mult răbdatul pom uscat.
Cirineanul-Ţi duce Crucea,
ultim ajutor duios,
sus, întins pe Cruce sângeri,
sub ciocanul nemilos.
Spre vrăjmaşii Tăi,spre Mama,
spre tâlharul pocăit,
rugăciune şi iubire
şi iertare-ai dăruit.
Cu oţet în loc de apă
lumea-Ţi răsplătea-amar,
Omul moare,Dumnezeul
străluceşte plin de har.
Într-o vineri ca aceasta,
drumul Golgotei suiai,
Crucea lumii-ntregi pe umeri
şi pe suflet o purtai.
Slavă îndelungii Tale
suferinţe şi răbdări,
Dumnezeul nostru-Jertfa
veşnicei răscumpărări.