Totuși Dumnezeu este în control

Isus a fost Copilul nedorit de oameni, dar dorit de Dumnezeu și cu folos mai târziu pentru cei ce nu L-au dorit.

Dan Bercian

Într-o lume aflată în întuneric spiritual, în pericol de a fi supusă pedepsei lui Dumnezeu, creştinismul a fost soluţia salvatoare oferită de Dumnezeu omenirii. Oamenii nu ştiau cât de multă nevoie aveau de această învăţătură adusă de Domnul Isus Hristos şi de aceea nu numai că nu s-au grăbit să o primească dar chiar au luptat împotriva ei căutând să o distrugă, aşa cum fac şi azi în această eră a păgânismului modern. Era ca o binecuvântare pe care Dumnezeu dorea să o dea omenirii iar omenirea nu vroia să o primească. De fapt lupta a fost împotriva Celui ce a întemeiat creştinismul, Isus Hristos, El a fost Copilul nedorit în acele vremuri şi nu numai atunci. Nedorit de oameni dar dorit de Dumnezeu. Şi cu folos mai târziu pentru cei ce nu L-au dorit.

Pe lângă multe alte subiecte care provoacă controverse în aceste vremuri pe care le trăim, avortul este unul de actualitate. Oamenii nu vor să primească copiii cosiderând că nu au nevoie de ei, că vor fi o povară şi preferă să îi arunce la tomberon. În locul lor sunt mai potriviţi câinii sau pisicile. Controversa care se duce pe marginea acestui subiect este de-a dreptul stupidă. Oamenii se ceartă dacă este potrivit sau nu să ucizi. Cei ce sunt pro avort caută dovezi şi vin cu tot felul de aşa zis date ştiinţifice prin care caută să argumenteze că de fapt fătul nu ar fi o fiinţă umană în adevăratul sens al cuvântului şi că a-l omorî nu ar fi o crimă. Dar tot ştiinţa dovedeşte că lucrurile nu stau chiar aşa. Cel mai bun “argument” însă este că omul este liber să aleagă iar femeia este stăpână pe trupul ei şi că un copil, sau mai mulţi, ar împiedica părinţii să se simtă bine şi să se distreze. Măcar să fim cinstiţi şi să nu ne ascundem după deget. Deci, preferăm să omorâm ca să ne putem simţi bine şi pentru a putea face tot ce vrem?

Cum am ajuns aici? Destul de simplu. Prin mass media şi în special datorită filmelor cu un conţinut sexual explicit. De fapt nu a fost chiar atât de simplu dar cineva s-a străduit din greu şi cu consecvenţă pentru ca lucrurile să ajungă în punctul în care se află.

Francmasonul Claire Chambers scria: “Ca să fie înrobită, mintea omului trebuie orientată de la a fi spirituală la a fi carnală. Omul trebuie să creadă despre sine că este un animal fără funcţie spirituală. Odată eliberat de obligaţiile lui faţă de Dumnezeu, acesta este mult mai uşor de supus statului mondial francmasonic”. De aceea s-a eliminat cu străşnicie religia creştină din şcolile publice americane şi s-a înlocuit cu “umanismul”.

În 1831 Alexis de Torquevile, vizitând America, a rămas uimit de cât de puţină criminalitate exista acolo. El scria: “Numai când m-am dus să vizitez bisericile din America am înţeles. Etica şi religia cetăţeanului îl opresc de la crimă”.

Învăţătura umanistă şi-a făcut însă datoria şi ne-a inflenţat într-o asemenea măsură încât omul a ajuns să creadă despre sine că nu este altceva decât un animal, mai evoluat este adevărat, dar tot un animal şi că poate să facă tot ceea ce doreşte. Aşa că nu ne mai putem plânge de lipsa infracţionalităţii şi a criminalităţii.

În 1933 a fost publicat Manifestul Umanist care afirmă ateismul, comunismul şi evoluţionismul. Unul dintre cei 33 de semnatari ai manifestului a fost John Dewey, “părintele educaţiei progresiste” în America. “Omul n-are Dumnezeu şi n-are suflet” scria John Dewey. “Adevărul imuabil e mort. Nu există loc pentru legi fixe, naturale, sau pentru adevăruri permanente şi absolute”. El spunea că nu există diferenţă între adevăr şi minciună, adevărul e ce convine. De asemenea că nu există principii etice: moral e ce face plăcere.

Unul dintre cei mari mari criminali din istorie, Lenin, spunea şi el următoarele: “Desigur, nici noi nu credem în Dumnezeu. Noi credem numai în morala eternă. Tot ce serveşte distrugerii vechii societăţi e moral. Jos cu religia! Principala noastră sarcină e să cultivăm ateismul. Comunismul aboleşte adevărul etern, aboleşte religia şi morala”.

Puteţi constata că aceste principii astăzi sunt puse la loc de cinste şi că suntem obligaţi să le acceptăm şi chiar să le mărturisim.

Deci a fost un plan pentru ca noi să ajungem aici, agenda lui a fost respectată cu conştiinciozitate şi rezultatele se văd. Holywood-ul a fost maşina care a ajutat cel mai bine ca acest plan să prindă contur în minţile oamenilor, ca să fie acceptat. Desigur că dacă suntem animale totul este posibil: sexul fără nici o restricţie, perversiunile sexuale, homosexualitatea, pedofilia, poliamoria mai nou, violenţa şi alte nenorociri de felul acesta. Şi atunci de ce ne-am face probleme pentru omorârea de copii, pentru avort?

Aşa cum spuneam, venirea în lumea noastră a Domnului Isus Hristos nu s-a făcut fără mari împotriviri. Maria, mama Lui, s-a speriat când a fost înştiinţată că va avea un fiu. Iosif, soţul Mariei a avut şi el emoţii şi chiar îndoieli în legătură cu Maria. Dar pentru că Dumnezeu le-a vorbit, ei care erau credincioşi au ascultat de Dumnezeu şi au primit Copilul. Prin acest Copil, adică prin Isus Hristos, a venit cea mai mare binecuvântare peste pământ.

Dar, odată cu acceptarea lui Isus de către Maria şi Iosif, greutăţile nu s-au sfârşit. Venirea pe lume a Pruncului Isus nu a fost fără greutate. Abia s-a găsit pentru El un loc într-un grajd. Apoi părinţii Lui au fost nevoiţi să fugă într-o altă ţară pentru că autorităţile din ţara lor erau hotărâte să-L omoare pe Isus. Dumnezeu a vegheat asupra lor şi Pruncul a crescut ducându-Și, în final, la bun sfârşit planul de salvare a omenirii, adică tocmai a acelora care au căutat să-L omoare şi care în final, chiar L-au omorât.

Azi mulţi copii nu sunt doriţi în lumea noastră. Cu siguranţă că dacă ei ar veni pe lume şi nu ar fi această împotrivire faţă de ei lumea ar fi mult mai frumoasă şi mai binecuvântată. Interesant este că tocmai părinţii sunt acum cei ce caută să ia viaţa pruncilor lor încă nenăscuţi, dar tot cu concursul mai marilor lor o fac. Aş putea spune că îndemnaţi de liderii politici care îşi dau girul şi prin legile pe care le adoptă, îi îndeamnă spre aşa ceva. Copii azi nu mai sunt doriţi pentru că îi încurcă pe părinţii lor să se realizeze, să-şi trăiască viaţa. Această perspectivă ne-a fost transmisă şi implementată în special prin mijloacele media, reviste, cărţi, televizor, filme şi mai nou internet. Nu a fost aşa însă nici măcar în trecutul destul de apropiat.

Dimpotrivă în Biblie găsim cum vede Dumnezeu naşterea de copii şi cum vedeau şi oamenii acest lucru. Iată ce spunea omul lui Dumnezeu în Psalmul 127:
Fiii Sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.
Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa Sunt fiii făcuţi la tinereţe.
Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine, când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.

Este cert că perspectiva asupra acestui aspect s-a schimbat radical. Privind în jur şi observând cum stau lucrurile este normal să fii cuprins de întristare văzând că Numele lui Dumnezeu este batjocorit şi în felul acesta şi că oamenii nu mai iau deloc aminte la ceea ce spune El. Când eşti interesat să cunoşti adevarata dimensiune a fenomenului, de cât de mult s-au îndepăratat oamenii de Dumnezeu, te poate cuprinde disperarea. Dar din când în când Dumnezeu mai dă semnale. Ca să arate că de fapt El este în control.

La prima impresie ai putea spune că satan conduce ostilităţile şi că Dumnezeu pierde teren dar lucrurile nu sunt deloc aşa. Tot aşa a părut a se întâmpla şi atunci când Domnul Isus a fost prins şi răstignit. Cred că satan jubila imaginându-şi că a dat lovitura, dar de fapt Dumnezeu obţinea o victorie zdrobitoare asupra lui, nimicind moartea şi oferind omenirii şansa de salvare.

Moartea Domnului Isus pe cruce a fost de fapt biruinţa lui Dumnezeu pentru noi. Satan a suferit o mare înfrângere tocmai când credea că a câştigat cea mai mare bătălie.

Prin semnalele pe care le dă Dumnezeu ne arată că este în control şi că nimic nu se face fără voia Lui, indiferent care ar fi aparenţele.

Un astfel de semnal este ştirea că, la sfârşitul lunii martie 2009, un avion particular s-a prăbuşit în Montana, SUA. Până aici nimic spectaculos, mai ales că vin multe informaţii acum când aflăm că o navă de tip Airbus a dispărut deasupra Atlanticului, având 228 de pasageri la bord. Am putea spune, daca luăm în calcul dorinţa noastră de senzaţional, că acest eveniment merită atenţia noastră şi nu un accident aviatic de mici proporţii, cu doar 14 morţi (7 adulţi şi 7 copii) care a avut loc şi în urmă cu câteva luni de zile.
S-ar putea ca după ce vom afla mai multe date despre această catastrofă aviatică să putem trage nişte concluzii care să ne fie de folos dar deocamdată, dacă vorbim despre un semnal pe care Dumnezeu vrea să ni-l dea, atenţia cade asupra accidentului din Montana. Şi să nu uităm că în economia lui Dumnezeu nu ceea ce izbeşte ochiul are valoare.

El şi-a ales un popor mic şi neînsemnat, după standardele oamenilor, poporul evreu. A venit în lumea noastră, după cum am spus, nu cu fast şi strălucire (deşi era Dumnezeul Atotputernic) ci într-un mod smerit, într-o famile modestă şi într-un grajd. Pe pământ Domnul Isus a trăit o viaţă simplă şi smerită, deşi El este Creatorul a tot ceea ce există. Urmaşii Lui, creştinii, au fost întotdeauna o minoritate, au suferit prigoane şi persecuţii. În sensul acesta cred că evenimentul din Montana este mult mai încărcat de semnificaţii. Dumnezeu a dorit să ne vorbească prin el.
Dar oare ce a dorit Dumnezeu să ne spună?

Avionul aparţinea lui IRVING FELDKAMP. Poate că numele nu vă spune nimic. Însă nu este lipsit de importanţă să ştiţi că Irving Feldkamp este deţinătorul unei serii private de clinici de avort. O serie de clinici ai zice de mare succes, clinici în care se înregistrează cel mai mare număr de avorturi până în primele 5 luni de sarcină din California, chiar înaintea altui furnizor de avort celebru, Planned Parenthood. Irving Feldkamp a achiziţionat această afacere în urmă cu patru ani devenind, în felul acesta, un prosper om de afaceri. Din nefericire o afacere care se bazează pe sânge, pe uciderea copiilor nenăscuţi.

În accidentul despre care vorbim am spus că au murit 14 persoane. Este vorba despre două fiice ale lui Feldkamp, doi gineri, cinci nepoţi, pilotul şi patru prieteni de familie. Două fiice şi cinci nepoţi! Pilotul avea o experienţă îndelungată de zbor la armată şi nu a semnalat nici o problemă tehnică. Dacă ne-am opri aici şi ar fi destul ca să vedem la lucru mâna lui Dumnezeu. Dar mai este ceva: Avionul s-a prăbuşit într-un cimitir, un cimitir catolic. În acest cimitir se află un mormânt denumit “al celui nenăscut”. Mormântul a fost înălţat în cinstea tuturor copiilor care au murit din cauza avortului şi la acest mormânt localnicii se roagă pentru încetarea avorturilor.
Şi mai este încă ceva. Un om al lui Dumnezeu, Gingie Edmonds, un activist pro-life marturiseşte că a avut o întâlnire cu Feldkamp şi că l-a atenţionat să renunţe, de dragul copiilor săi, la afacerea sângeroasă.

Dacă cineva vrea să numească aceasta coincidenţă este treaba lui. Eu văd aici mâna lui Dumnezeu. Şi încă o dovadă că El este în control. Daca s-ar fi prăbuşit avionul cu Irving Feldkamp la bord nu ar fi fost atat de clar semnalul trimis de Dumnezeu. Dar a fost vorba despre copii. Copiii lui! Şi apoi frumuseţea faptului că Dumnezeu, în dragostea Lui, mai întâi vorbeşte şi avertizează. A trimis un om, ca în vechime profeţii, să-i spună lui Feldkamp să se oprească. Dar acesta nu a luat aminte. Sunt curios cum vede el lucrurile acum.

Stau uimit şi mă minunez de răbdarea şi dragostea lui Dumnezeu, dar mă şi cutremur când mă gândesc la mânia Lui. Sunt trist pentru Feldkamp, pentru tot răul care se întinde peste pământ dar sunt bucuros să constat, şi cu ocazia acestui eveniment tragic, că Dumnezeul nostru este în controlul tuturor lucrurilor. Înmulţirea la culme a păcatului şi a răului din această lume nu L-au prins nepregătit. Toate acestea se întâmplă, este adevărat, şi-L întristează, dar El are întreaga situaţie sub control, aşa cum s-a întâmplat la moartea Domnului Isus. Atunci, la moartea Domnului Isus, omeneşte ai fi spus că este o catastrofă, dar era planul cerului. Acum, în zilele noastre, omeneşte ai spune că satan va spulbera totul şi că nu mai este speranţă pentru cei ce se încred în Dumnezeu. Dar urmează o surpriză, Dumnezeu întotdeauna are o surpriză. Ilie era supărat că a rămas singur în faţa păgânismului dar Dumnezeu îi face o surpriză: mai avea şapte mii de luptători, bărbaţi curaţi care nu s-au pângărit.

Realitatea nu este ceea ce se vede. Nu societăţile oculte conduc lumea (deşi într-un fel o fac), nu liderii politici sau cei cu putere financiară trag sforile (deşi într-un fel o fac), nu satan are câştig de cauză (deşi multe suflete sunt înşelate de el). Controlul absolut Îl are Dumnezeu. Ar putea strivi totul ca pe un muşuroi de furnici şi o va face, dar înainte de asta mai dă semnale pentru cei ce vor să ia aminte, chiar pentru Irving Feldkamp.

Vă îndemn dar să fiţi bucuroşi, voi cei ce credeţi în Dumnezeu. Dar şi vegheați atenţi.
În avionul lui Feldkamp se aflau şi patru prieteni. Dacă nu ar fi fost acolo ar mai fi trăit şi azi. Biblia ne îndeamnă să nu ne prindem la un jug cu cei necredincioşi. Ne spune că nu poate fi nici o legătură între Dumnezeu şi satan, că nu putem sta la masă cu cei necredincioşi. Legătura cu ei trebuie să se limiteze la ceea ce a făcut Gingie Edmonds. Adică să le spunem că dacă nu se împacă cu Dumnezeu vine nenorocirea. Astăzi începe să pară tot mai profitabil a fi de partea lui satan. Sunt posturi bune în conducerea ţărilor, a guvernelor, a companiilor, a ONG-urilor.

Viaţa pare frumoasă în petreceri şi dezmăţ, în idolatrie şi promiscuitate. Se fac promisiuni frumoase şi tentante. A vorbi despre Dumnezeu şi voia Lui a ajuns să fie o ruşine şi o batjocură. Dar fie că nu ştiu, fie că au uitat, lăsându-se înşelaţi, oamenii nu iau aminte la soarta de pe urmă a lui satan şi a celor ce îl urmează, la prăbuşirea lui. Avionul lui Feldkamp se întorcea dintr-o scurtă vacanţă, de la petrecere. Aşa va fi la final de vremi când se va încheia petrecerea şi când încă sticlele de băutură nu au fost adunate şi mucurile de ţigări încă nu s-au stins. După cum scrie la Apocalipsa capitolul 20:
Şi ei (adică mai marii lumii) s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit.

Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.

Nu numai prietenii celor ce trăiesc în păcat trebuie să ia aminte ci şi cei ce lucrează pentru ei. Pilotul a fost unul experimentat. A fost un soldat. Ar mai fi putut să trăiască. Dar a fost în locul nepotrivit, în slujba celui ce se lupta împotriva lui Dumnezeu. Poate pilotul a luptat în război. Poate în Irak, poate în Afganistan sau în alte locuri pe acest pământ. Şi poate de multe ori a fost în pericol. Acum avionul părea a fi în cea mai bună stare de zbor. Nici o defecţiune. Şi totuşi a căzut. Experienţa de zbor, de luptător, îţi pot fi de folos într-o confruntare cu un om dar când lupţi împotriva lui Dumnezeu nu îţi folosesc la nimic. Nu te vinde, nu iţi vinde sufletul pentru nişte arginţi. Nu te aşeza, pentru un folos material, în locul în care Dumnezeu este posibil să lovească. De ce să-ţi pierzi viaţa, sau mai bine zis veşnicia?

Ultima carte a Scripturii, ca ordine dar nu şi ca importanţă, are o avertizare tocmai pentru cei ce fac aşa ca pilotul avionului cu pricina. Iată ce scrie la Apocalipsa 18:

“După aceea am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.
El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”
Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.
Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!”
Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi, şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, şi nu voi şti ce este tânguirea!”
Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci.”

Să ieşim dar şi să ne ascundem sub aripa Celui ce are totul în control şi care nu poate fi surprins de nimic. Să ne aşezăm sub crucea pe care El S-a adus ca Jertfă pentru noi. Moartea Lui este viaţa noastră. Moartea Lui este speranţa noastră. Moartea Lui, deşi nu părea a fi aşa, este biruinţă pentru toţi care cred în El.

Lumea nu la dorit dar El a ştiut că noi avem nevoie de El. El a ştiut că în vremurile din urmă, când păcatul se va înmulţi peste măsură, o seamă de oameni vor privi spre cer aşteptând un Salvator. Şi dacă pe cei mai mulţi oameni îi aşteaptă pedeapsa, pentru că trăiesc în păcat şi fărădelege, pentru cei din urmă, care ascultă de Dumnezeu, vine Izbăvirea.

Când? Iată ce răspuns dă Scriptura la această întrebare: Evrei capitolul 10:

 “Să nu vă părăsiţi, deci, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!

Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.
„Încă puţină, foarte puţină vreme” şi „Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.
Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.”

Dan Bercian  radiounison.ro 

De n-ai fi Tu