Fragment din “Istoria documentară a Oastei Domnului”
Mărturisirile părintelui Iosif Trifa despre conflictul cu mitropolitul Nicolae Bălan
de Nicolae Marini
Părintele Iosif, interzis de mitropolit la Sibiu, mărturisea în foaia scoasă de părintele Vasile Oatu “Ostașul Domnului “ nr.3-4 din 1-15 februarie 1935
“Iubiții mei frați ostași!
De la început, calea mea şi calea Oastei, a fost calea crucii, calea jertfei.
Şi calea aceasta nu s-a sfârşit. “Istoria” nu s-a sfârşit. În ea se scrie acum capitolul din urmă, capitolul cel mai greu: peste Golgota la Mântuire… şi peste Calvar la biruinţă.
“Vă rog – iubiţii mei – să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele” (Efeseni 3,13). Trebuia să se întâmple şi aceasta. Orice jertfă adevărată îşi are drumul crucii. Aceasta a fost şi este soarta de totdeauna a ucenicilor Domnului, care şi-au luat pe suflet misiunea şi s-au jertfit pentru Domnul. Drept răsplată, li s-a întins pe urmă cununa cu spini, şi au fost târâţi, ca nişte făcători de rele, în faţa “dregătorilor” (Luca 21,12).
Fraţii mei! “Vă scriu cu ochii scăldaţi în lacrimi” (2Corinteni 2,4). A trecut o lună de când stau închis într-o temniţă a tăcerii. Sunt oprit cu forţa publică să mai grăiesc despre Isus cel răstignit. Eu însă stau liniştit. Căci stau închis cu “Isus-Biruitorul”. Stau închis pentru “Isus-Biruitorul” şi El va birui!.
Mulţumesc neîncetat lui Dumnezeu că m-a trecut mereu prin furtuni şi izbelişti ca să trăiesc aievea Scripturile. Am ajuns acum la un capitol nou, la capitolul cel mai greu: când sunt prigonit, acuzat şi batjocorit din toate părţile, iar eu trebuie să tac. Este aceasta desigur, cel mai greu examen. Dar Cuvântul lui Dumnezeu mă întăreşte şi mă mângâie, arătându-mi mereu că aşa trebuia să se întâmple.
Din faţa prigoanelor, m-am refugiat în cămara psalmistului David. Şi am aflat aici tocmai ceea ce îmi trebuia. Niciodată nu l-aş fi înţeles pe psalmistul David, cu “prigonitorii” lui, dacă n-aş fi ajuns aici. Trăiesc acum aievea ceea ce spunea psalmistul: “Scoală-Te Doamne împotriva urgiei potrivnicilor mei, trezeşte-Te ca să-mi ajuţi şi rânduiește o judecată” (psalm 7,6). Căci Tu îmi sprijini dreptatea şi pricina mea, şi stai pe scaunul Tău de domnie ca un Judecător drept (ps. 9,4). Nu mă lăsa Doamne, la bunul plac al potrivnicilor mei (ps. 27,12). Apără-mă Tu Doamne, de potrivnicii mei, luptă-Te Tu cu cei ce se luptă cu mine (psalmul 35,1). Doamne, Tu vezi, nu tăcea. Trezeşte-Te şi scoală-Te să-mi faci dreptate, ca să nu zică în inima lor! aha! iată ce doream: l-am prins, l-am înghiţit (ps. 35,22-25). “Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă, căci la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare până va trece fără de legea. Eu strig către CEL PREA ÎNALT, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine. El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări” (ps. 57,1-3). Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine Doamne nădăjduiesc, căci Dumnezeu este scăparea mea (ps. 59. 9). El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare (ps. 62,6). Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic (ps. 56,4). Dumnezeu este – iubiţii mei fraţi – adăpostul şi sprijinul nostru. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor” (ps. 46,1-3).
Fraţii mei! Multe aş avea să vă spun. Şi multe vă voi spune din “şcoala” aceasta când Domnul îmi va reda libertatea de a grăi. Acum vă spun numai atât:
În faţa mea, stă acum, iubiţii mei, drumul despre care zicea Mântuitorul: “Vor pune mâna pe voi şi vă vor prigoni: vă vor arunca în temniţe și vă vor târâ înaintea dregătorilor din pricina Numelui Meu” (Luca 21,12).
Stau gata să plec pe drumul acestei cruci. Vă rog, iubiţii mei, să mă însoţiţi cu rugăciunile voastre în acest drum. Vă rog să vă rugaţi pentru mine, ca Domnul să mă întărească. Şi dacă va fi să cad pe drumul crucii, eu vă rog, iubiţii mei, să nu mă uitaţi. Să nu mă uitaţi căci v-am iubit şi vă voi aştepta pe toţi în Ierusalimul cel ceresc, unde Domnul ne va mângâia pentru toate câte am suferit şi ne va trece în odihna şi bucuria Lui cea veşnică.
Vă salut cu cuvintele apostolului Pavel:
“De aceea, preaiubiţii şi doriţii mei fraţi, rămâneţi tari în Domnul” (Filipeni 4,1). Acum se dă examenul cel mare al Oastei şi al ostaşilor. Cu ochii ţintă la Isus Căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre (Evrei 12,2).
Cu El vom birui!
Preotul IOSIF TRIFA, Sibiu
Document publicat în revista “Ostaşul Domnului” nr. 3-4 din 1-15 februarie 1935, redactor pr. Vasile I. Ouatu, Bucureşti
După acest istoric al evenimentelor prin care preotul Iosif Trifa arată pe larg cauzele care au generat acel conflict atât de păgubos şi nedorit, dintre el şi biserică, respectiv mitropolitul Nicolae, urmează acel proces pornit de Consistoriul din Sibiu – la ordinul mitropolitului Nicolae – , prin care preotul Iosif Trifa urma să fie caterisit. Sentinţa a fost dată în urma unor acuzaţii înşirate într-un rechizitoriu, cu tot felul de învinuiri false, forţându-se atât textele biblice, cât mai ales articole din canoanele bisericii, prin tot felul de mistificări avocăţeşti, pentru a-l putea încadra ca vinovat, şi astfel să se poată ajunge la forma juridică prin care preotul Iosif Trifa să fie scos din toate drepturile, inclusiv acela de a mai conduce “Oastea Domnului”.
Acesta a fost judecata oamenilor, dar nu şi a lui Dumnezeu, pentru a cărui cauză lupta părintele Iosif Trifa.
Cum s-ar fi putut aplana conflictul de la Oaste
Despre conflictul de la Oaste, am publicat la foaie, amănunte pe larg. Dăm acum, în continuare, pe scurt mersul conflictului. După caterisire, precum se ştie, înaintasem o cerere de iertare. A urmat o lungă tăcere, de câteva luni, după care, am primit documentul de mai jos:
Nr. 3545. 13. VIII. 1936
Domnului Iosif Trifa, Sibiu,
Prin cererea de graţiere din 16. III. a.c. adresată Î.P.S. Patriarh Miron, Preşedintele Sfântului Sinod din Bucureşti, ai declarat că îţi recunoşti greşeala în cazul procesului de caterisire. Motivele procesului disciplinar pentru care ai fost dat în judecată şi judecat de forurile disciplinare, au fost:
- 1. Ai afirmat în scris că nu ai avut încredinţare de la autoritatea bisericească în activitatea de preot, ca redactor la “Lumina Satelor” şi muncitor la “Oastea Domnului” şi a suplimentului cu acest nume al “Luminei Satelor”, afirmaţie care constituie o negare a doctrinei ortodoxe despre biserică, despre autoritatea bisericească şi temeiul canonic al slujbei de preot al bisericii.
- 2. Ai fost somat de către Consiliul arhiepiscopesc să dai socoteală de gestiunea de la “Lumina Satelor” şi “Oastea Domnului” atunci când, la cerere proprie pe motiv de boală, ţi-ai dat demisia din slujba preoţească ce ai avut în biserică. Acestei somaţiuni nu te-ai conformat şi n-ai luat nici un angajament valabil.
- 3. Ai transcris pe numele D-tale şi deţii şi astăzi pe nedrept tipografia “Oastea Domnului”, cumpărată pe bani care nu-ţi aparţineau şi la somaţia de a arată cu cât ai contribuit din mijloacele proprii, nu ai dat nici un răspuns.
- 4. Ai scos gazeta “Isus Biruitorul” fără aprobare din partea autorităţii bisericeşti pricinuind frământări în sânul bisericii.
- 5. Prin purtarea şi prin cele ce le-ai scris de când ţi-ai dat demisia din slujba bisericească, te-ai rupt de biserică, nesocotind normele disciplinare şi canonice ale ei şi considerând mişcarea religioasă “Oastea Domnului”, ca un teren particular, ai săvârşit tentativele de a trece în schismă, în care i-ai aşezat, şi pe credincioşii grupaţi în mişcarea “Oastea Domnului”.
- 6. Ai pretextat chiar o “vedenie” prin care Domnul însuşi te-ar fi îndemnat să mergi pe calea rătăcită pe care ai apucat.
- Acestea sunt, în esenţă gravele abateri de care te-ai făcut vinovat şi pentru care ţi s-a aplicat, conform normelor disciplinare, pe dreptate, pedeapsa caterisirii.
Întrucât doreşti sincer să dobândeşti iertare din partea bisericii şi-ţi recunoşti gravele greşeli, ce le-ai săvârşit, ai ultimul prilej:
- 1. De a retracta în scris, în mod categoric şi specificat afirmaţiile de sub Nr. 1 făcând mărturisire de credinţă în conformitate cu doctrina ortodoxă.
- 2. Să dai gestiunea de la “Lumina Satelor” şi “Oastea Domnului”.
- 3. Să te obligi a restitui tipografia “Oastea Domnului”, având să fi bonificat de contribuţia din averea proprie, dovedite cu acte valide.
- 4. Să sistezi imediat apariţia publicaţiei “Isus Biruitorul”.
- 5. Să te întorci sub disciplina bisericii şi sub normele canonice ale ei fără rezerve.
- 6. Să retractezi blasfemia de a fi identificat pe Domnul, prin “vedenia” ce ai pretextat, cu rătăcirea în care te-ai aruncat din vina proprie.
Câtă vreme persişti în aceste rătăciri, cererea de graţiere nu poate fi considerată ca serioasă şi sinceră. Graţierea, în asemenea condiţii, este imposibilă fiindcă ea n-ar însemna altceva decât confirmarea însuşi a rătăcirilor arătate.
În nădejdea că răspunsul şi angajamentele ce le vei lua vor cuprinde condiţiile satisfăcătoare ale iertării cerute, te sfătuim părinteşte să-ţi faci examenul de conştiinţă cu toată sinceritatea şi obiectivitatea, cugetându-te la bucuria de a putea fi împăcat cu sfânta biserică, cu adevărul şi disciplina ei.
Răspunsul îl aşteptăm în decurs de 10 zile de la primirea acestei adrese, ca să putem înainta Sf. Sinod raportul şi propunerile ce ni s-au cerut în legătură cu cererea de graţiere ce i-ai adresat.
Cu arhiereşti binecuvântări
+ NICOLAE, arhiepiscop şi mitropolit.
La documentul acesta am dat (Pr.Iosif Trifa) răspunsul de mai jos:
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne
Înaintând Sfântului Sinod o cerere de iertare în privinţa caterisirii mele, am aşteptat în linişte rezultatul acestei cereri depunându-mi cauza în părinteasca dragoste a Părinţilor Sfintei noastre Biserici.
Stăpânit de dorul şi dorinţa vie de a-mi continua şi sfârşi viaţa ca slujitor al Sfântului Altar, în tot timpul acesta şi în tot decursul acestui an, am ferit activitatea mea publicistică de orice ieşiri.
Primind, acum, adresa de sub numărul 3545 din 13. VIII. 936 mă bucur că mi se dă şi de data aceasta prilej să-mi exprim dragostea şi alipirea mea de Biserică şi dorul şi dorinţa vie de a-mi pune darul şi viaţa în slujba Ei până la sfârşit.
Aceasta şi pentru evitarea tulburării din mişcarea “Oastei Domnului”.
Stăpânit de aceste dorinţe răspund următoarele:
I. – Fac solemna mărturisire de credinţă că am ţinut şi ţin să rămân în toate învăţăturile de credinţă şi de dogmă ale sfintei noastre Biserici ortodoxe, retractând tot ce eventual din greşeală s-ar fi strecurat în scrierile şi declaraţiile mele de până acum.
Timp de 12 ani am muncit până la jertfă în slujba bisericii, neabătându-mă cu nimic de la învăţăturile şi dogmele Ei. Iar dacă, după eruperea conflictului de la “Oastea Domnului”, sub imperiul amărăciunilor şi al împrejurărilor, am avut poate ieşiri şi expresii contrare doctrinelor de credinţă, ca un fiu credincios al Bisericii ortodoxe – le retractez, iar Î.P.S. Sale Mitropolitului Nicolae îi păstrez toată recunoştinţa pentru tot binele ce mi l-a făcut.
II. – În ceea ce priveşte gestiunea de la “Lumina Satelor” eu nu am fost administratorul propriu-zis al bunurilor materiale de aici. Împrejurările ulterioare au făcut numai ca eu să rămân şi să mă îngrijesc şi de aceste lucruri care de abia la sfârşitul anului 1931 le-am luat în mână aşa cum le-am găsit. Registre de contabilitate n-am găsit şi nici nu s-au ţinut. Am găsit doar o situaţie deficitară. Tot împrejurările au adus în vara anului 1934 la trecerea administraţiei pe seama Arhiepiscopiei delegat de ea fiind preotul Gh. Secaş.
Gestiunea foii s-a predat aşa cum se găsea – cu creditori şi debitori. Asupra trecutului posed doar acte justificative: mandate poştele specificate registrul de casă etc. pe care sunt gata să le pun la dispoziţia unor delegaţi ai Arhiepiscopiei care, împreună cu mine şi fostul administrator să verifice şi să constate întreaga gestiune.
III. Tipografia “Oastea Domnului” după cum am declarat în repetate rânduri, a fost şi este pusă în slujba mişcării “Oastea Domnului”. Aşa am înţeles şi în consecinţă aşa am lucrat cu ea.
Dintru început tipografia a fost scrisă pe numele meu conform contractului cu firma “Schelter & Giesecke” din 24/X anul 1929, – brevetul de industrie Nr. 362 anul 1929 etc…, deoarece legile ţării cer ca orice proprietate să aibă un proprietar juridic. “Oastea Domnului” ca organizaţie n-a fost şi nu este persoană juridică. De aceea nu putea poseda proprietăţi. În cazul de faţă, dacă biserica şi fraţii ostaşi n-ar mai avea încredere în felul cum este pusă, de mine, în slujba “Oastei Domnului”, această tipografie, eu sunt gata şi declar că cedez, ca titlu juridic tipografia “Oastea Domnului” credincioşilor din “Oastea Domnului” constituiţi ca persoană juridică sub auspiciile Arhiepiscopiei din Sibiu, rămânând ca aceştia să constate cât am pus prin sacrificiu propriu în cumpărarea şi susţinerea ei, şi să o administreze ei pentru scopurile “Oastei Domnului”.
IV. – Foaia “Isus Biruitorul” am scos-o şi în urma faptului că gestul meu din pragul anului 1935 fusese în parte greşit înţeles, dându-mi-se absolvire totală de a mai avea vreo legătură cu mişcarea “Oastei Domnului”. Ori eu aveam datoria morală faţă de credincioşii pe care i-am trezit la o viaţă nouă, să le trimit hrană sufletească spre creşterea lor duhovnicească şi mai ales spre întărirea celor mai slabi de credinţă, care, tulburaţi de conflictul ce transpirase deja în opinia publică, începu-seră a fi îndrumaţi de alte învăţături.
Desfăşurarea ulterioară a conflictului a menţinut în stare de apariţie această foaie.
În momentul, în care conflictul este aplanat şi clarificat în faţa credincioşilor din mişcarea “Oastea Domnului” şi mi se dă posibilitatea ca printr-un alt organ nou de presă pus, ca şi tipografia, în serviciul, sub conducerea şi administrarea “Oastei Domnului”, constituită juridic, sub patronajul şi auspiciile Arhiepiscopiei din Sibiu – să pot lucra şi eu mai departe, după puterile mele, pentru hrănirea şi creşterea duhovnicească a celor din “Oastea Domnului” – eu sunt gata să sistez imediat apariţia foii “Isus Biruitorul” ţinând fireşte seamă, pentru anul acesta şi de obligaţia morală şi materială faţă de miile de abonaţi ce-i am.
V. Mă supun întru totul disciplinei bisericii, fără nici o rezervă. Recunosc doctrina bisericii creştine ortodoxe în toată întregimea şi curăţenia Ei şi declar că voi lucra în cadrul canoanelor şi legiuirilor bisericeşti.
Timp de 12 ani de zile mi-am pus darul, sănătatea şi viaţa în o muncă istovitoare pusă în slujba bisericii, şi în slujba “Oastei Domnului”. Doresc din tot sufletul să continui această muncă, care îmi este dragă, cu singura, umila rugare să mi se dea putinţa de-a putea lucra nestânjenit şi nejignit, dar având contactul şi controlul direct al Ierarhului meu.
VI. Referitor la “vedenie”, eu ţin să declar încă odată, că prin aceasta n-am urmărit vreo ataşare a maselor de ostaşi faţă de mine. Eu am împărtăşit doar credincioşilor de la fronturi un vis al meu pe care l-am avut şi care nu l-aş putea nega ca realitate,
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,
prin răspunsul acesta, dictat de conştiinţa mea de fiu credincios al bisericii mele, îmi depun din nou cauza în părinteasca dragoste a Î.P.S. Voastre şi a părinţilor din Sfântul Sinod. Îmi depun, în faţa Î.P.S. Voastre şi a părinţilor din Sfântul Sinod, toată munca şi jertfa mea de preot, cu umila rugare şi dorinţă să-mi pot săvârşi viaţa în munca şi jertfa aceasta.
Sibiu la 19 August 1936.
Cu fiască supunere
Iosif Trifa, preot
După acest răspuns, care din partea mea arăta vădit o dorinţă de înţelegere şi de a soluţiona chestiunile într-un chip destul de potrivit, – a urmat iarăşi o lungă tăcere (în acest răstimp, eu am căzut bolnav la Braşov).
După întoarcerea mea de la Braşov, au urmat câteva audienţe la Î.P.S. Sa. Ajunsesem la o înţelegere aproape deplină în toate chestiunile cu statutele.
Dacă şi chestiunea aceasta, de mare însemnătate, ar fi fost rezolvată, fără grabă, cu răbdare (şi eventual printr-un sfat al Oastei în care să-şi aibă cuvântul şi iniţiatorul acestei mişcări); dacă în audienţa din urmă nu s-ar fi bruscat din nou lucrurile cu somarea de a mă decide urgent într-o chestiune atât de gingaşă; dacă s-ar fi convocat un sfat al Oastei pe care îl propusesem, lucrurile s-ar fi rezolvat cu bine.
Conflictul s-ar fi putut aplana cu bine dacă toate chestiunile de la Oaste s-ar fi discutat amănunţit, cu răgaz şi linişte. Spre acest scop, eu propusesem şi un sfat al Oastei, cu toţi conducătorii ei mai de seamă, preoţi şi laici, din toată ţara, în care să alcătuim, “ostăşeşte” Regulamentul (mai ales după ce statutele nu fuseseră făcute într-un chip norocos şi însuşi Î.P:S. Sa spunea că trebuie acoperite anumite lacune, prin Regulament). În acest sfat, (la care Î.P.S. Sa se învoise la început) premergător intrării în statute, urma să chibzuim frăţeşte, prin rugăciune, asupra tuturor chestiunilor, şi luptelor de viitor ale Oastei.
Acest sfat ar fi adunat şi ar fi înfrăţit în dragostea cea dintâi pe luptătorii Oastei şi el ar fi avut un viu răsunet şi pe fronturile Oastei.
Dar în loc de acest răgaz care ar fi adus o binecuvântare, lucrurile s-au grăbit. În ultima audienţă, cu toate că nu era, încă nimic definitiv soluţionat, nici Regulamentul, nici chestiunea foilor etc…, am fost somat să mă decid imediat. Iar ezitarea mea, în o chestiune atât de gingaşă, a fost luată drept o declaraţie de rupere cu biserica.
Stau liniştit în faţa lui Dumnezeu, în faţa bisericii, în faţa istoriei, că nu sunt vinovat de acuzele ce mi se aduc. Mai curând, ori mai târziu, bunul Dumnezeu, biserica, neamul şi istoria îmi vor face dreptate.
Preotul Iosif Trifa, Sibiu
“Isus Biruitorul”, nr. 5, 1937
Statutul propus Oastei de Biserică
Textul Statutului
Capitolul. I. Numele, caracterul şi durata Societăţii.
Art. 1. – În cadrul Bisericii ortodoxe române se înfiinţează Societatea religioasă “Oastea Domnului” sau prescurtat “Oastea Domnului”.
Art. 2. – Ea poate funcţiona numai cu binecuvântarea bisericii şi sub îndrumările şi controlul ei exercitat:
a) prin episcopul locului;
b) prin delegaţii lui cu autorizaţia scrisă;
c) prin Sf. Sinod.
Art. 3. – îşi recrutează membrii liberi, fără nici un fel de constrângere din afară, constituind un voluntariat creştin ortodox.
Art. 4. – Toate părţile componente ale Frăţiei religioase “Oastea Domnului” (Cerc, Despărţământ, Secţie, Centrala) sunt persoane morale.
Art. 5. – Timpul funcţionării este nelimitat.
Art. 6. – Sediul central al Societăţii “Oastea Domnului” rămâne oraşul Sibiu.
Va avea însă atâtea secţii, câte eparhii va număra Biserica ortodoxă română.
Art. 7. – Numele de Frăţia religioasă “Oastea Domnului” sau prescurtat “Oastea Domnului” nu poate fi uzurpat de nici o altă asociaţie. Împotriva celor ce vor abuza de numele ei, se va cere scutul legilor civile.
Capitolul. II. Scopul şi mijloacele Frăţiei religioase “Oastea Domnului”.
Art. 8. – Scopul asociaţiei este:
a) preamărirea lui Dumnezeu prin gândul, cuvântul şi fapta de orice clipă a fiecărui membru al ei;
b) păstrarea şi practicarea ortodoxiei, făcând din ea putere vie şi lucrătoare în toate împrejurările vieţii creştineşti;
c) deprinderea virtuţilor dumnezeieşti şi celor câştigate şi săvârşirea faptelor iubirii creştineşti, adică a faptelor milosteniei trupeşti şi sufleteşti;
d) a face pe membrii ei să lupte fără odihnă împotriva tuturor gândurilor, simţirilor şi cuvintelor care pot necinsti pe Dumnezeu şi mâhni un suflet cu adevărat creştin;
e) a obişnui pe membrii ei la iubire de adevăr şi de dreptate şi la trezire în orice împrejurări s-ar afla ei;
f) a îndemna pe membrii ei să ocolească judecăţile, supunându-se hotărârilor Sfatului Păcii care va lua fiinţă în cadrele asociaţiei;
g) a deprinde pe toţi membrii cu ascultare, supunere şi bunăvoinţă faţă de mai marii “Oastei Domnului” şi faţă de autorităţile bisericeşti şi civile, dovedind în aceeaşi vreme smerenie şi dragoste creştinească faţă de toţi ostaşii şi bunăvoinţă faţă de toţi creştinii;
h) de a deprinde pe toţi membrii să fie gata la împlinirea fără şovăire a tot ce este spre binele şi înaintarea Bisericii ortodoxe şi a “Oastei Domnului”;
i) a dobândi de la autoritatea bisericească eparhială designarea în eparhie a unei mănăstiri cu călugări înţelegători şi devotaţi lucrului Domnului urmărit de această asociaţiune, la care “Oastea Domnului” să poată face pelerinaj anual pentru reculegere şi întărire la o zi hotărâtă în deplină înţelegere cu Chiriarhul locului;
l) de a ridica pe pământul românesc, prin munca şi obolul ostaşilor Domnului şi al binevoitorilor asociaţiei, o mănăstire de călugări şi alta de călugăriţe, în primul rând pentru ostaşii, care luminaţi de Domnul, ar vrea să intre în cinul monahal.
La aceste mănăstiri se vor întemeia:
1. Şcoala de misionari laici şi monahi;
2. Azile pentru bătrâni şi bătrâne neputincioase, care n-au pe nimeni să-i îngrijească;
3. Orfelinate cu şcoala de lipsă pentru copii fără ambii părinţi;
4. Spitale şi sanatorii pentru creştini;
5. Diverse ateliere, cum ar fi tipografie, ţingografie, pictură bisericească, legătorie de cărţi, covoare, cusături, cu angajaţi exclusiv dintre ostaşi probaţi;
6. Cu institute de îndreptare pentru cei sau cele pierdute ori robite de diferite patimi.
m) de a se întemeia pe întreaga ţară, cu cea mai mică cotizaţie posibilă, un fond de ajutorare la înmormântare, exclusiv pentru cei din “Oastea Domnului”;
n) de a împuţina analfabetismul, ţinând cursuri de scris-citit în vederea citirii cărţilor sfinte;
o) de a feri pe membrii săi de scrisul şi de programele distrugătoare de neam, de biserică şi ucigătoare de suflet, deci de a lupta neobosit împotriva duşmanilor Bisericii ortodoxe şi ai neamului nostru;
p) până la dezvoltarea unei mănăstiri cu acest caracter, de a cere autorităţii bisericeşti înfiinţarea de şcoli sau cursuri pentru pregătirea de misionari laici, colportori pentru îngrijirea bolnavilor, neputincioşi, orfanilor, în legătură cu şcoala de cântăreţi din eparhie;
r) a lupta împotriva scrierilor, cântecelor şi reprezentaţiilor teatrale şi cinematograf cu caracter imoral;
s) a susţine şi lupta pentru sfinţenia şi indisolubilitatea căsătoriei creştine şi împotriva divorţului;
Art. 9. – Mijloacele pentru ajutorarea scopurilor propuse sunt cele care le pune la îndemâna fiilor săi Biserica ortodoxă şi anume:
a) apa cea vie a Sf. Scripturi, numai ediţia Sf. Sinod;
b) citirea din cărţile sfinţilor părinţi;
c) participarea în toate duminicile şi sărbătorile la Sf. Liturghie şi la Sf. Vecernie, în frunte cu conducătorii asociaţiei;
d) rugăciunea în comun în casa de adunare şi în biserică afară de serviciile divine rânduite de biserică;
e) lămurirea cuvântului Domnului de către preoţi şi de către cei autorizaţi de Episcopul locului;
f) împărtăşirea cu Sfintele Taine regulat în fiecare din cele patru posturi de peste an şi la dorinţă şi mai des;
g) publicarea la centru şi la secţii a unor foi de zidire sufletească, care vor primi colaborarea tuturor ostaşilor cu darul scrisului;
h) publicarea şi colportarea de cărţi bune, ziditoare şi mântuitoare de suflete, fie editate de societate sau de altcineva;
i) prin colportare de icoane şi alte obiecte creştineşti ortodoxe;
l) prin pelerinaje la mănăstiri şi la bisericile catedrale din centrele eparhiale;
m) prin mijloacele materiale ce se vor putea agonisi la societate:
1. Din darurile benevole ale celor ce întră în “Oastea Domnului”;
2. Din daniile binevoitorilor societăţii;
3. Din câştigul ce eventual s-ar realiza prin colportaj şi pe urma foilor;
4. Din dobânzile banilor depuşi de fondul de înmormântare;
n) prin înfiinţarea unui fond al Milei Creştine pentru ajutorarea celor lipsiţi, mai ales în vremea de iarnă, fie cu hrană, fie cu lemne sau haine şi unde e posibil prin susţinere de cantine;
o) prin conferinţe şi şezători biblice;
1. Duminica şi sărbătoarea după vecernie;
2. În una sau două seri pe săptămână;
p) prin înfiinţarea şi conducerea de biblioteci potrivite scopului propus;
r) prin înfiinţarea de fanfare şi coruri religioase;
s) prin îngrijirea şi înfrumuseţarea locaşurilor Domnului şi a cimitirelor, în spirit ortodox;
t) prin comunicare, între membrii, a experienţelor de viaţă creştină;
u) prin sărbătorirea, cu demnitate, în toate părţile, a martirilor bisericii noastre şi a eroilor naţionali;
v) prin colaborarea cu alte societăţi ortodoxe cu scop similar din ţară şi chiar de peste hotare cu, aprobarea Sf. Sinod.
Cap. III. Despre membrii şi datorinţele lor.
Art. 10. – Membru al “Oastei Domnului” poate fi orice credincios al Bisericii ortodoxe fie bărbat, fie femeie, laici sau faţă sfinţită, care au trecut de vârsta de 15 ani împliniţi.
Nu se pot primi chiar dacă au 15 ani împliniţi:
a) elevi şi elevele oricărei şcoli;
b) soţiile sau fiii sau fiicele nemajori care nu aduc consimţământul soţului sau părintelui lor; soţiile, în cazuri excepţionale, pot aduce recomandare a duhovnicului lor din parohie, recomandare care nu trebuie motivată;
c) persoanele divorţate din pricina cărora s-a desfăcut căsătoria, nu pot fi primiţi în “Oaste”, până la pocăinţă.
Art. 11. – Cel ce vrea să intre în asociaţie va face declaraţie scrisă, cu toate datele cerute de regulament, pe care o va prezenta secretarului cercului.
Art. 12. – Nu se pot încasa cotizaţii de membri.
Fiecare membru la intrare face un dar în bani care nu poate fi mai mic de 50 lei. Darul acesta îl pot plăti în mai multe rate, în cazul acesta, nu se consideră înscris decât de la data achitării întregii sume promise.
Pentru cei săraci, Sfatul Cercului poate hotărâ Scutirea şi de această obligaţie.
Art. 13. – Orice membru poate face danii şi cu scop precis, dacă cadrează cu caracterul societăţii.
Asemenea donaţii pot face societăţii şi cei ce nu vor să se înscrie ca membri.
Daniile cu scop precis la nici un caz nu pot fi întrebuinţate altfel decât aşa cum a dispus donatorul.
Art. 14. – Membrii asociaţiei pot fi:
a) ostaşi începători;
b) ostaşi deplini;
c) ostaşi ostenitori.
a) Ostaşi începători se numesc membrii care au cerut înscrierea în “Oastea Domnului”, au primit aprobarea, au achitat darul promis, dar n-auîmplinit încă un an de la primirea în asociaţie.
Împlinesc toate îndatoririle celorlalţi membri, dându-şi fiecare silinţa a se arăta vrednic de primire definitivă în “Oaste”.
N-au drept de a vota în adunările “Oastei”, nici dreptul de a fi aleşi.
b) După împlinirea anului de începător, dacă s-ar dovedi vrednic, va fi primit în “Oastea Domnului” cu titlul de ostaş deplin. Primirea se face într-o adunare sărbătorească, când semnează legământul în dublu exemplar.
Textul legământului se va stabili prin regulamentul explicativ al acestor statute.
Legământul se contrasemnează în adunare de preşedinte sau vicepreşedinte şi8 de secretar şi se prevede cu data depunerii.
Dacă ostaşul începător nu dă dovadă deajuns de supunere la orânduielile “Oastei”, va fi sfătuit să mai încerce un an, deci nu i se va cere legământ.
c) Dacă ostaşul deplin a împlinit cu sfinţenie timp de cinci ani tot ce s-a legat să ţie, ajunge ostaş ostenitor pentru cei mulţi ai Domnului.
Ei nu mai depun legământ nou, dau însă o declaraţie scrisă că primesc să fie.
Recunoaşterea, aceasta, de ostaş ostenitor se face în chip sărbătoresc de către adunarea despărţămintelor.
Art. 15. – Drept de a fi aleşi în fruntea organizaţiilor “Oastei Domnului”, nu au decât ostaşii ostenitori.
Art. 16. – Asociaţia poate avea şi membrii de onoare dintre credincioşii bisericii noastre cu merite deosebite. Ei se proclamă de Congresul “Oastei Domnului”.
Membrii de onoare, când sunt prezenţi, se bucură de toate drepturile ostaşilor ostenitori.
Art. 17. – Cei ce fac Societăţii daruri în bani, pământ sau clădiri până la valoarea de lei 5000 (cinci mii), chiar dacă nu sunt înscrişi în “Oaste”, primesc numele de “binefăcători” ai “Oastei Domnului”.
Cei ce fac donaţii mai mari de 5000 lei, vor purta numele de “mari binefăcători” ai “Oastei Domnului”.
Art. 18. – Ostaşii începători nu pot purta vre-un semn văzut deosebit.
Ostaşii deplini şi cei ostenitori pot purta o insignă pe piept.
Forma insignei se va designa prin Regulamentul explicativ.
Art. 19. – Dorinţele membrilor sunt cele fixate prin scopurile şi mijloacele asociaţiei (art. 8 şi 9).
Regulamentul explicativ le va dezvolta pe larg, arătând ce trebuie să facă din partea sa fiecare ostaş.
Art. 20. – Membrul sau membrii, care nu vor îndeplini toate obligaţiile regulamentare, întâi vor fi făcuţi băgători de seamă. Dacă nu se vor îndrepta, vor fi dojeniţi în scris de Sfatul despărţământului, dacă nici după aceasta dojană nu dau semne de revenire la calea cea bună, se vor da afară de către Sfatul secţiei din care face parte cercul lor.
Înapoi nu se mai poate primi decât după o căinţă de un an. Atunci iarăşi începe cu a fi ostaş începător şi cu celelalte de rând.
Art. 21. – Despre membri se vor purta registre în ordine cu toate datele din legământ atât la cerc, cât şi la despărţământ.
La secţie şi la centru se va purta numai evidenţă statică.
Amănuntele se vor stabili de Regulamentul explicativ.
Capitolul. IV. Organizarea Societăţii. Cerc. Despărţământ.
Secţie. Centru. Despre Adunările Asociaţiei.
Art. 22. – Toţi membrii, fie ostaşi începători, deplini sau ostenitori, din toată ţara românească formează una şi aceeaşi “Frăţie religioasă” – “Oastea Domnului”.
Pentru o bună împărţire a lucrului, ea se împarte în cercuri, despărţăminte, secţii şi organizare centrală, fiecare cu o conducere asemănătoare şi sub ascultarea celei imediat superioare.
Art. 23. – Cel puţin 20 membri, aflaţi într-o parohie, formează un cerc al “Oastei Domnului”.
Dacă nu sunt 20, cei ce sunt se alătură la cel mai apropiat cerc, până vor ajunge să fie 20 membri, când vor cere despărţământul să-i recunoască drept cerc al parohiei respective.
Amănuntele de urmat în cazul înfiinţării şi recunoaşterii unui Cerc, se vor stabili prin Regulamentul explicativ.
Art. 24. – Toate cercurile dintr-un protopopiat formează un despărţământ, toate despărţămintele dintr-o eparhie vor forma o secţie a “Oastei Domnului”; iar toate secţiile împreună alcătuiesc asociaţia întreagă numită “Frăţia religioasă “Oastea Domnului” sau scurt “Oastea Domnului”.
Art. 25. – Fiecare parte componentă a “Oastei Domnului” va avea o conducere alcătuită din:
a) un preşedinte;
b) doi vicepreşedinţi;
c) un secretar;
d) doi secretari ajutori;
e) un sfat compus din patru membri la cerc, din şase membri la despărţământ, din 12 membri la secţie, iar cel al Centrului, din 25 membri;
f) un casier;
g) trei cenzori, aleşi afară de preşedinte de adunare, anume pentru alegere, chemată din bună vreme.
Felul cum se va urma în adunările de alegeri, se va arăta amănunţit în Regulamentul explicativ.
Art. 26. – Preşedintele cercului este preotul împuternicit de Episcopul locului, al despărţământului – protopopul, al secţiei, Episcopul locului sau delegatul său, al centrului, Ierarhul locului.
Toţi vor avea numirea scrisă a Chiriarhului local, afară de cel din urmă, care va primi încuviinţarea din partea Sf. Sinod al Bisericii ortodoxe române.
Art. 27. – Toţi conducătorii trebuie să primească binecuvântarea Ierarhului locului, conform sfintelor canoane.
Până nu primesc această binecuvântare, nu se pot socoti în fruntea “Oastei”, chiar dacă la alegere au întrunit totalitatea voturilor.
Art. 28. – Alegerea tuturora se face pe şase ani. După trecerea celor şase ani, pot fi realeşi fie toţi, fie numai singuratici.
Art. 29. – Pentru mai bună ducere la îndeplinire, asociaţia va mai alege:
a) în fiecare cerc şi despărţământ câte:
1. Un sfat al Păcii, compus din trei membri, pentru împăcarea neînţelegerilor dintre membri;
2. Doi sau trei membri cercetători şi ajutori ai celor bolnavi şi neputincioşi;
3. Unul sau doi purtători de grijî ai celor orfani şi ai celor bătrâni fără sprijin.
Aceştia vor lucra cu toată grija sub conducerea Sfatului cercului sau al despărţământului;
b) Un colportor de încredere, care va face şi serviciul de bibliotecar, când asociaţia va avea şi biblioteci.
Regulamentul explicativ va arăta amănunţit datoriile fiecăruia.
Art. 30. – Nimeni din cei aleşi nu poate refuza cinstea ce i se face, afară de caz de boală şi de neputinţă trupească.
Art. 31. – În caz de moarte sau când unul din cei aleşi în frunte se depărtează pe timp mai îndelungat din comună, va fi înlocuit cu unul dintre cei aleşi pentru Sfatul păcii sau pentru bolnavi şi orfani.
Art. 32. – Nimeni nu poate demisiona până la împlinirea celor şase ani.
Dacă nu iau parte la lucrările ce i se cer, poate ajunge să fie dat afară din asociaţie, conform Statului de faţă.
Art. 33. – Toate încredinţările “Oastei” sunt onorifice, afară de cazul că sunt trimişi de cerc, despărţământ sau secţie, undeva, unde li se cere cheltuială mare.
Art. 34. – Toate daniile ce se fac de membri la înscrierea în oaste, jumătate rămân cercului, iar cealaltă jumătate se trimite Sfatului secţiei, pentru a ajuta lucrul cel mare. Secţia va trimite 5% despărţămintelor şi 4% centrului.
Celelalte danii cu scop precis se administrează de organizaţia căreia i-au fost încredinţate.
Daniile pentru mănăstirile “Oastei” se vor trimite la Sf. Sinod.
Art. 35. – Amănuntele cu privire la funcţionarea şi activitatea cercurilor, despărţămintelor, secţiilor şi centrului, cum şi cele cu privire la datoriile fiecărui ales în fruntea acestora, se vor regula prin Regulamentul explicativ.
Art. 36. – Fiecare cerc, despărţământ, secţie şi centru vor ţinea două feluri de adunări:
a) Adunări de zidire sufletească;
b) Adunări administrative şi de alegere.
Art. 37. – Cercul ţine adunări de zidire sufletească de câte ori vrea săptămânal, Duminica şi sărbătoarea după vecernie, obligator.
De alegere numai când se porunceşte a se face alegere (la şase ani).
De controlare a mersului societăţii, de două ori pe an, totdeauna însă înainte de a se ţinea adunarea despărţământului.
Art. 38. – Despărţământul ţine adunări de zidire sufletească cel puţin o dată pe an, aranjând pelerinaje la protopopiat, ori la alte locuri importante sub raport bisericesc.
Cu ocazia acestor adunări, în şedinţă separată, se vor ţine şi celelalte feluri de adunări.
Toate adunările se vor ţine înainte de adunările secţiei.
Art. 39. – Secţia va ţine adunările ca şi despărţămintele, în tot anul, în timpul de la sărbătoarea Învierii Domnului până la Pogorârea Duhului Sfânt, la centrul eparhiei sau unde aprobă Chiriarhul locului.
Art. 40. – Asociaţia întreagă ţine adunări în fiecare an, la sediul ei, în Sibiu, şi pe rând la centrul Mitropoliilor şi al Episcopiilor.
Adunările de ţară ale “Oastei Domnului” se numesc congrese.
Primul congres după reorganizare se va ţine la Sibiu. Zilele de congres se fixează cele ale Pogorârii Duhului Sfânt.
Art. 41. – Regulamentul explicativ va da amănuntele cu privire la funcţionarea şi activitatea adunărilor.
Capitolul. V. Dispoziţii generale şi finale.
Art. 42. – Toţi ierarhii Bisericii ortodoxe române, Î.P.S. Patriarh, IÎ.PP.SS. Mitropoliţi, PP.SS. Episcopi şi PP.SS. Arhierei Vicari, sunt preşedinţi de onoare ai centralei Asociaţiei religioase “Oastea Domnului”.
Orice adunare a “Oastei” şi orice şedinţă de Sfat o conduce efectiv ierarhul în cel mai înalt grad canonic.
Art. 43. – Dacă lângă o biserică sau parohie există o asociaţie similară, acolo nu se poate înfiinţa “Oastea Domnului”.
Art. 44. – Asociaţia “Oastea Domnului” singură nu se poate desfiinţa niciodată.
Autoritatea bisericească, conform dreptului bisericesc şi a sf. Canoane, o poate desfinţa oricând, dacă se abate de la ascultare faţă de învăţăturile şi rânduielile bisericii.
Art. 45. – “Oastea Domnului” nu poate lua nici o altă direcţie afară de cea arătată prin aceste statute şi regulamentul lor explicativ.
Cine va încerca abatere, va cădea sub afurisanie arhierească, iar de este preot, sub judecată până la pedeapsa caterisirii.
Art. 46. – În caz de desfinţare, fie a cercului, fie a despărţământului, averea în bani, fondurile cu destinaţie specială, sau orice altfel de avere, trec la organizarea imediat superioară, tot în favorul “Oastei Domnului”. Iar când s-ar stinge o secţie întreagă, atunci averea ei trece la eparhie pentru un scop similar cu cel urmărit de “Oastea Domnului”.
Art. 47. – Între “ostaş” şi conducere, între ostaş şi părţile ei componente, precum şi între asociaţie şi biserică nu se pot naşte procese sub nici un motiv, afară de cazurile referitoare la gestiunea incorectă sau furt din avere.
Art. 48. – Toţi membri actuali ai “Oastei Domnului”, care au împlinit cinci ani de la intrarea în asociaţie, se socotesc ostaşi ostenitori iar cei ce n-au încă cinci ani, ostaşi deplini dacă au împlinit vârsta de 25 ani.
Art. 49. – Prezentele statute vor fi lămurite pe larg şi sub formă de chemare la înţeleaptă ajutare la lucrul Domnului într-un Regulament explicativ, care se va împărtăşi şi el de aprobarea Sf. Sinod.
Art. 50. – Nici statutele, nici regulamentul explicativ nu pot fi modificate fără prealabila încuviinţare a Sf. Sinod.
După această încuviinţare, modificările vor fi supuse hotărârilor Congresului “Oastei Domnului”.
Art. 51. – Statutele de faţă au fost aprobate de Sf. Sinod în şedinţa sa de la 26 noiembrie 1936 şi de la această dată devin obligatorii pentru toţi câţi se ţin de “Oastea Domnului”.
Sibiu
“Isus Biruitorul”, ianuarie 1937
Replica la Statute a Părintelui Iosif Trifa
Am dat aici, în reproducere, statutele care s-au făcut pentru “Oastea Domnului”, pentru ca toţi fraţii să afle cuprinsul lor.
În felul cum sunt făcute aceste statute, ele înseamnă o Oaste nouă, care se face cu totul pe alte baze, şi în alt duh.
După aceste statute, Oastea încetează de a mai fi un voluntariat de preoţi şi laici, pentru că statutele dau conducerea oastei pe tot locul în mâinile preoţilor; ori lucru ştiut este că, pe cele mai multe locuri, preoţii n-au nici o plăcere şi nici o atragere pentru Oaste; unii sunt chiar contra ei şi o urăsc.
Ce ne facem cu acei păstori slabi, care, cu scăderi văzute, vor fi puşi în fruntea unei mişcări de luptă dârză cu scăderile şi păcatele lor?
Numai preoţii voluntari, preoţii ostaşi, puteau – şi pot – face minuni în “Oastea Domnului”.
Statutele sunt apoi o revărsare de alegeri, grade, funcţii, taxe, fonduri, etc… lucruri streine de spiritul în care s-a dezvoltat Oastea.
Tineretul şi elevii sunt scoşi din Oaste cu opreliştea împlinirii celor 15 ani (şi cu tendinţa vădită de a-i atrage pe tineri separat, în societatea Sf. Gheorghe).
În “Oastea Domnului” avem şi o mulţime mare de fraţi greco-catolici.
Întreg Nordul Ardealului e plin cu ostaşi greco-catolici. Pe aceşti fraţi iubiţi pe care dragostea i-a adus în casa noastră – statutele îi dau pur şi simplu afară.
Nici soţiile, nici minorii nu pot veni la Oaste fără învoirea soţilor sau a părinţilor, ca nu cumva să se împlinească cuvintele Domnului, că pentru El vor fi deosebiţi cei din aceeaşi casă (Matei 34,36).
Unde sunt şi alte societăţi religioase, nu se poate forma “Oastea Domnului”; cei ce ard acolo de dorul şi dorinţa vie de a intra în Oaste, sunt pedepsiţi să nu poată intra (cu o astfel de restrângere unde este libertatea Domnului?).
Şi alte multe, multe sunt scăderile acestor statute, despre care ne spunem cuvântul.
Nu suntem în principiu, contra statutelor, ca legătură cu biserica, dar suntem contra formei în care s-au făcut aceste statute.
În numărul 5 din foaia “Isus Biruitorul”, pag. 6 din 31 ian. 1937, ne ocupam pe larg de statutele care s-au făcut pentru “Oastea Domnului”. Ca unul care am iniţiat această Mişcare şi m-am jertfit 14 ani de zile pentru animarea şi creşterea ei cea duhovnicească, aveam şi eu un cuvânt de spus referitor la legiuirea ce i s-a făcut.
Acest cuvânt era o datorie faţă de Dumnezeu, care m-a folosit în această mişcare, faţă de conştiinţa şi răspunderea mea sufletească, faţă de fraţii ostaşi de la fronturi, faţă de biserica şi neamul meu. Dar nu mi s-a dat.
Pe viitor însă, după acest cuvânt, nu mă voi mai ocupa cu aceste statute, înţelegând să nu critic şi să nu tulbur un lucru pe care şi l-a însuşit Sf. Sinod; înţelegând peste tot să nu fac vreo tulburare sau ruptură în biserica noastră ortodoxă.
Preot Iosif Trifa
“Isus Biruitorul”, ianuarie 1937
O completare cuvenită
Aşa cum s-a putut vedea şi constata, programul ce înşira într-o anumită ordine, prin articole, aceste statute, nu erau decât nişte idei şchioape, iscodite de nişte minţi, de oameni neduhovniceşti, cu scopul vădit de a lovi în voluntariatul “Oastei Domnului”. Fapt pentru care, atât preotul Iosif Trifa, iniţiatorul acestei mişcări, cât şi adepţii lui care îl urmau cu hotărâre şi devotament, erau huiduiţi şi condamnaţi ca nesupuşi şi răzvrătiţi.
În sprijinul celor de mai sus, iată ce scrie şi poetul Traian Dorz în cartea sa “Zile şi Adevăruri istorice”, apărută în editura “Oastea Domnului” din Sibiu în anul 1993.
Cităm din pag. 29-30, următoarele:
“La Mitropolia Sibiului, unde era centrul Oastei, tabăra ostilă părintelui Iosif Trifa, din anturajul mitropolitului lucra cu hărnicie aţâţând gelozie şi răzbunare, învinuind Oastea că este o schismă, o sectă, o dezbinare, iar părintele Iosif, că are ambiţii de mărire lumească, tendinţe de îmbogăţire, gânduri de sectarism.
Astfel, au hotărât în ascuns lichidarea părintelui Iosif şi nimicirea “Oastei Domnului”. Dar totul trebuia pregătit cu grijă şi să nu se vadă în afară nimic bănuitor. Astfel au pregătit un proiect de statute care îngrădeau şi nimiceau orice activitate vie şi sănătoasă a Oastei, punând-o sub cel mai strict şi ucigaş control oficial.
Prin aceste statute, părintele Iosif era înlăturat imediat şi definitiv de la îndrumarea Oastei pe care o crescuse şi îndrumase de doisprezece ani. I se luă tot avutul său moral şi material pus în slujba Domnului şi, practic, Oastea era desfiinţată pentru totdeauna. Aceste statute urmau să fie prezentate, ca din partea Autorităţii bisericeşti, pe neaşteptate, părintelui Iosif, pentru a le semna şi el ca iniţiator şi coordonator al “Oastei Domnului”. “Dacă le va semna” – ziceau ei – “îşi semnează singur moartea lui şi a lucrului său. Dacă nu le semnează, înseamnă că este un răzvrătit şi un nesupus Autorităţii Supreme. Prin urmare, putem lua orice măsuri canonice împotriva lui…”
Cursa întinsă s-a dovedit destul de şiret pregătită şi Dumnezeu a îngăduit ca lucrurile să meargă după cum plănuiseră ei.
Astfel, la sfârşitul anului 1934, părintele Iosif Trifa a fost convocat la mitropolie şi i s-a pus în faţă semnarea condiţiilor pregătite fără ştirea sa.
După citirea lor, fireşte că nu le-a putut semna. A cerut un timp de amânare pentru gândire şi clarificare. Dar această ezitare a semnării i s-a considerat, întocmai după cum se urzise, un act de nesupunere şi de trufie faţă de biserică.
Ca un prim pas, a fost demis oficial din toate posturile pe care le deţinea, inclusiv cel de redactor al gazetei “Lumina Satelor” şi conducător al “Oastei Domnului”. La toate protestele sale îndreptăţite, la toate cererile, memoriile şi rugăminţile sale de dezvinovăţire, nu i s-a răspuns decât cu lovituri, cu jigniri şi cu măsuri din ce în ce mai drastice şi mai nimicitoare.
A fost dat în judecata forurilor bisericeşti, pentru a fi caterisit.
De-a lungul anilor 1935-37 a avut trei judecăţi, la cele trei instanţe bisericeşti: două la Sibiu şi ultima la Bucureşti.
La toate aceste instanţe, mitropolitul era şi pârâşul şi tot el şi judecătorul părintelui nevinovat.”
Am încheiat citatul din ”Zile și Adevăruri istorice” de Traian Dorz.
În urma acestui protest al preotului Iosif Trifa, faţă de acele statute, care, prin faptul cum erau concepute, condamnau la moarte o mişcare de mare amploare pe plan spiritual, din ţară şi din biserica noastră, cei de la mitropolia din Sibiu s-au grăbit să-şi pună în aplicare ambiţiile, prin organizarea adunărilor de ostaşi din întreaga ţară, după noua disciplină din statute. Astfel, din acel moment, “Oastea Domnului” s-a rupt în două şi s-au format două extreme, care au primit din acel moment şi câte o poreclă. La cei cu statutele, li se spunea “ostaşii lui Bălan”, iar celorlalţi “Trifişti”, pentru că au rămas statornici principiilor de la început, aşa cum le-au primit prin părintele Iosif Trifa.
Organizarea adunărilor de ostaşi după statute (acolo unde a mers) a scos la iveală o mulţime de linguşitori care atentau la pacea şi liniştea din sânul mişcării “Oastea Domnului” şi îşi înmuiau condeiul în fiere, otrăvind sufletele multor ostaşi, creând astfel o prăpastie spre care îi îndruma.
Prin acţiunile lor de răzgâiere şi adulare cu plecăciuni până la pământ, linguşitorii care îl înconjurau pe Mitropolitul Nicolae Bălan, înghesuindu-se să-l alinte, şi căutând să-i intre în graţii, mai ales prin a-l defăima pe părintele Trifa, considerat de-acum, “oaia neagră”, sperau fiecare să fie răsplătiţi cum se cuvine, pentru că s-au “străduit” atâta, dând dovadă de multă fidelitate.
Toţi aceşti “pigmei” anonimi, au fost mai mult sau mai puţin “recompensaţi” de către mitropolit, pe lângă binecuvântări arhiereşti, şi cu posturi şi alte avantaje, fiindcă au reuşit ca, prin activitatea lor nedreaptă, să compromită unitatea “Oastei Domnului” dezbinând-o şi învrăjbind-o, pentru ca apoi, pe cioburile rămase, să se constituie o nouă Oaste după noile statute, condamnată şi ea la moarte încă din faşă.
În acel timp de grea cumpănă, gornistul de la Sibiu, părintele Iosif, împotriva căruia se îndreptau toate săgeţile vrăjmaşe, stătea adânc înfipt în stânca Golgotei, apărând, dincolo de interesele mărunte, omeneşti, obiectul sfânt al “Oastei Domnului”, pentru care Dumnezeu l-a ales spre a-i da viaţă.
Credinţa şi statornicia sa au fost bine răsplătite de Dumnezeu, fiindcă unitatea “Oastei Domnului”, deasupra tuturor furtunilor, s-a refăcut în timp, majoritatea membrilor ei au revenit la matcă, în timp ce “monolitul” de paie al mitropoliei a intrat într-un colaps, apoi în dezagregare, până la desfinţarea definitivă, nemaiputând fi salvat cu nici un fel de binecuvântări.
A doua “desfinţare” avea să aibă loc în anul 1948, când stăpânirea comunistă de atunci, printr-un decret, a scos, în afara legii, “Oastea Domnului”, dar nu înainte de a lua, aceeaşi hotărâre, chiar conducerea superioară a Bisericii Ortodoxe Române.
Rămasă fără nici un sprijin pământesc, mişcarea “Oastea Domnului” activa în subteran, ocrotită numai de puterea lui Dumnezeu. Adunările se ţineau în locuri ascunse, prin păduri şi văgăuni greu de depistat, prin case conspirative, pivniţe şi alte locuri bine ferite de ochiul vigilent al Securităţii.
De biserici nu ne puteam apropia, preoţii aveau frică să stea de vorbă cu noi, iar unii ne şi turnau la Securitate descoperind locul unde ne adunam.
Odată intrată în clandestinitate, pentru “Oastea Domnului” au urmat ani grei de prigoane şi închisori, pentru cei mai activi membri ai ei.
Începutul acestor serii de prigoane s-a făcut, aşa cum am mai arătat, cu succesorul părintelui Iosif Trifa, Ioan Marini. Între anii 1940-1943, prin arestări periodice, acesta a fost pus în cătuşe şi încarcerat, iar apoi condamnat, prin cele două procese de la Sibiu şi Galaţi, la mai multe luni de închisoare.
Era ştiut deja că, de aceste acţiuni poliţieneşti, Mitropolia din Sibiu nu era străină, întrucât se continua prigoana împotriva urmaşilor părintelui Iosif Trifa, fr. Ioan Marini fiind reclamat în 1942 la Curtea Marţială din Sibiu, reclamantul fiind chiar preotul Stoicuţa din Săsciori.
Din cauza aceasta cei doi redactori, Ioan Marini şi Traian Dorz, au părăsit acest “Ierusalim” cu atâtea dureri şi triste amintiri, în căutarea unei alte primăveri, lăsând acolo mormântul care închidea în el pe părintele lor iubit, împreună cu toate bucuriile şi durerile de altă dată.
Nicolae Marini
Isus, Regele cel Mare,
Isus, Regele cel Mare,
şi-a pus Oastea în mişcare,
a format Oaste cerească,
pământul să-l cucerească.
Prin poporul românesc
s-a-nceput Război ceresc,
pentru Sângele vărsat
pe cruce de lemn uscat.
Pentru Sângele jertfit
pentru-acest popor robit,
haideţi astăzi toţi creştinii
intraţi în Oastea Luminii!
Iubitorii de Dreptate,
strângeţi rândurile toate
să luptăm pentru Hristos
şi-al Mântuirii folos!
Să luptăm plini de credinţă
pentru-a Crucii biruinţă,
să-L chemăm pe Domnul Sfânt
Rege-n Cer şi pe pământ!
O dreptate să domnească,
Isus să Se preamărescă:
Rege mare pe vecie-
-un Cer şi-un pământ să fie!