S-a găsit Mântuitor pentru noi
Sămânţa femeii, Mântuitorul lumii, a zdrobit capul şarpelui.
“Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un Om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de Adevăr, şi voi ierta Ierusalimul.” – Ieremia 5:1
“Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?”
Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” – Isaia 6:8
“Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru Mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare, ca să le povestesc.
Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci Mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire.
Atunci am zis: „Iată-Mă că vin! – în sulul Cărţii este scris despre Mine – vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” Şi Legea Ta este în adâncul inimii Mele.” – Psalmul 40:5-8
“Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”
Şi nu se găsea nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.
Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.
Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel.
Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.” – Apocalipsa 5:2-6,9.
”Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, „un sad al Domnului”, ca să slujească spre slava Lui.” – Isaia 61:1-3
“S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.
De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” – Filipeni 2:7-11
Cuvântul Sfintelor Scripturi ne descoperă una dintre cele mai sensibile şi grele situaţii cu care S-a confruntat mereu în lucrarea dragostei Sale Dumnezeu: păcatul omului şi răscumpărarea lui.
Păcatul este o realitate după căderea omenirii prin neascultarea întâiului om, Adam. Păcatul este o urâciune care descompune fiinţa morală din noi, care deformează chipul divin cu care am fost înzestraţi la început, care ne desparte de Făcătorul nostru, Dumnezeul vieţii, o alegere care ne duce la moarte veşnică.
Abia când ne dăm seama de păcătoşenia noastră, de adevărul crud că oamenii “nu pot să se răscumpere unul pe altul, şi nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării”, pentru că răscumpărarea sufletului este aşa de scumpă, că nu se poate face niciodată”, abia atunci vom înţelege bine ce spun Scripturile, că “Fiul omului, Domnul Isus, a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut, adica pe noi toţi “căci toţi au păcătuit…şi plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu, este viaţa veşnică, în Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 3:23; 6:23.
De aceea mulţumim astăzi şi în veci Domnului Isus pentru ascultarea Sa deplină de Tatăl, binecuvântăm neîncetat Numele Său pentru că S-a făcut Miel de Jertfă pentru noi, şi prin Sângele Său nevinovat curs pe Golgota, stânca ispăşirii păcatelor noastre, noi putem fi socotiţi astăzi prin credinţă neprihăniţi, fii înfiaţi de Tatăl prin Isus Hristos Mântuitorul şi Domnul nostru.
Noi eram morţi în greşelile şi păcatele noastre, în care trăiam odinioară, după obiceiurile şi mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fii neascultării, a celor ce spun că sunt credincioşi lui Dumnezeu, da nu trăiesc după voia lui Dumnezeu; între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la Viaţă împreună cu Hristos, prin har ne-a mântuit, ne-a născut din nou, prin credinţa în Jertfa Domnului Isus de la Cruce.
El ne-a înviat împreună, pe toţi cei ce credem în El, ce L-am primit ca Domn şi Mântuitor personal al sufletului nostru, pe toţi cei ce suntem ai Lui, din toate neamurile şi seminţiile pământului, din toate popoarele şi din toate cultele creştine, care I se închină numai Lui în Duh şi Adevăr, pe toţi cei ce formează Biserica cea vie, Trupul lui Hristos, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.
Ce har este pentru noi să avem părtăşie cu toţi credincioşii Lui, cu toţi membrii Bisericii Sale, să îi iubim pe toţi cei ce-L iubesc şi-L mărturisesc pe Isus ca Domn şi Mântuitor cu viaţa lor, prin pocăinţă, căci toţi cei ce sunt ai lui Hristos nu sunt dintr-un cult religios, ci sunt cei ce trăiesc cum a trăit şi Isus, în felul Lui, cu dorinţa Lui de a împlini Cuvântul şi de a aduce slavă Tatălui Ceresc. Căci prin har am fost mântuiţi cu toţii, din orice denominaţie creştină, ortodox, catolic sau neoprotestant, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la noi, nu vine de la o biserică, nu vine dintr-o tradiţie, nu vine de la părinţii noştri, nu vine nici de la Sfinţii Părinţi, nu vine de la oameni, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin faptele oamenilor, ca să nu se laude nimeni, că el, un om, un cult, sau o denominaţie creştină, au adevărata şi dreapta credinţă. Efeseni 2:8,9.
Ce har este să primim credinţa noastră de la Dumnezeu şi nu de la oameni, căci “aşazisa credinţă” a oamenilor duce la fanatism religios, de cult, naţionalist, la duh de partidă; atunci omul religios devine fanatic şi îi vede pe ceilalţi prin ochii oamenilor, prin învăţăturile lor străine de Evanghelie, de Cuvântul şi de voia lui Dumnezeu care este dragoste, şi care doreşte unitatea tuturor credincioşilor în Trupul Său, Biserica cea vie, prin Isus Hristos.
Căci noi toţi, martorii Lui credincioş, suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Trupul lui Hristos, Biserica cea vie prin lucrarea Duhului Sfânt, sunt cei ce sunt una încă de aici, de pe pământ, sunt cei ce mărturisesc o viaţă nouă, schimbată prin naşterea din nou din Cuvânt prin Duhul Sfânt, o viaţă plăcută lui Dumnezeu prin înălţarea Domnului Isus în mărturia lor. Cei ce sunt ai lui Hristos mărturisesc dragostea pentru toţi fii lui Dumnezeu, nu sunt preocupaţi cu lucrurile şi învăţăturile cultului lor, ci mărturisesc pe Hristos şi Jertfa Lui tuturor oamenilor, până la marginile pământului, nu numai în casa lor, cultul şi religia lor, sau poporul şi ţara lor.
Cunoaştem că suntem ai lui Dumnezeu, că Îi suntem credincioşi, prin faptul că îi iubim pe fraţi, că trăim şi mărturisim dragostea Lui pentru toţi oamenii, că mărturisim unitatea Trupului lui Hristos astăzi şi în orice vreme, indiferent de dorinţele şi “poruncile cărturarilor zilei”.
“Cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.
Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.
Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care aţi avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit.
Totuşi vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât şi cu privire la voi; căci întunericul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar.
Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum.
Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire.
Dar cine urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.” – 1Ioan 2:5-10.
Ce lumină minunată ne aduce Cuvântul lui Dumnezeu, o adevărată candelă aprinsă pentru picioarele celui credincios, lucrarea dragostei lui Dumnezeu în oameni.
“Îi veţi cunoaşte după roadele lor” – spune Domnul Isus ucenicilor vorbind despre apostolii mincinoşi. Şi noi ne vom recunoaşte prin Duhul Sfânt unul pe celălat după roadele credinţei noastre, dacă se regăseşte în mărturia noastră roada plăcută lui Dumnezeu, roada Duhului Sfânt în noi: şi anume dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. – Galateni 5:22
Lumina Satelor 1927
Cât de puţine roade sfinte se văd astăzi între cei ce-şi spun ostaşii Domnului, sau drept credincioşi. Cât de mult se vede ură între fraţi şi nu dragoste, cât de mulţi întristează astăzi Duhul Sfânt şi pe fraţi în biserici şi adunări, aducând învăţături străine de Evanghelie, sau părerile oamenilor cu privire la mântuire, nu mai deschid Biblia ci vin cu diferite “dreptare ale învăţăturilor sănătoase”.
Cât de mulţi nu sunt împăcaţi cu Dumnezeu, iar cu oamenii sunt în vrăjmăşie şi ură, câţi nu propovăduiesc ura între fraţi, între adunări, culte, cred că astfel ei sunt apărătorii învăţăturilor lor, ai “dreptelor credinţe”, dar nu îşi dau seama de ce duh sunt mânaţi, şi că fac astfel lucrarea vrăjmaşului dreptelor şi nu a lui Dumnezeu, trădând Lucrarea lui Dumnezeu, “ucigând pe fraţi între tindă şi altar” crezând că astfel slujesc lui Dumnezeu.
Cine urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric, în păcat, şi nu ştie încotro merge, nu ştie că merge spre pieire.
Ce har, cât ar trebui să-I mulţumim noi Tatălui că s-a găsit un Mântuitor pentru noi oamenii, că s-a găsit şi un Mijlocitor pentru noi astăzi la dreapta Tatălui, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Isus Hristos (1Timotei 2:5), că s-a găsit un Mângâietor şi un Călăuzitor în Duhul Sfânt pentru noi ca să ducem cu bine la capăt mântuirea care la oameni era cu neputinţă de găsit. Ce nădejde este pentru noi că mântuirea noastră este prin har, este pe deaîntregul lucrarea harului lui Dumnezeu, ea nu depinde de vreun om sau de vreun alt slujitor al lui Dumnezeu.
De aceea “Nu uita să lauzi faptele Lui, pe care toţi oamenii trebuie să le mărească! Orice om le priveşte, fiecare muritor le vede de departe. Iată ce mare e Dumnezeu !
Dar noi nu-L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns.” – Iov 36:24-26
În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, nici un alt nume de om sfânt, înger, nici o altă făptură, în care trebuie să fim mântuiţi; El a fost Singurul Vrednic ce a răspuns la chemarea Tatălui – “Cine va merge pentru Noi?”
El, Isus Hristos Cuvântul lui Dumnezeu este “piatra lepădată de zidari”, ce a ajuns să fie pusă în capul unghiului.
Să nu-L lepădăm şi noi, Oastea Domnului, pe Isus, din neveghere, sau din dragoste pentru lumea aceasta, religioasă chiar, sau din frica de oameni, ci să-L punem pe Domnul Isus Mântuitorul sufletului nostru, în capul unghiului vieţii, lucrării noastre. Căci Oastea Domnului este Oastea Cuvântului lui Dumnezeu, Oastea Evangheliei lui Isus Hristos, este Oastea Fiului Dragostei lui Dumnezeu, este aflarea şi vestirea lui Isus cel răstignit.
Pe El, Cuvântul lui Dumnezeu, să-L înălţăm, să-L mărturisim tuturor oamenilor şi să-L sfinţim în inimile noastre, căci El este Mântuirea noastră.
Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de oameni decât de Dumnezeu, căci noi, ostaşii Săi, ca şi apostolii Domnului Isus, nu putem să nu vorbim despre dragostea Adevărului, despre ce trăim, despre ce am văzut şi am auzit. Faptele Apostolilor 4:12,19
Slăvit să fie Domnul Isus !
Aş vrea
Traian Dorz
Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
în ziua mea pierdută:
înţelegînd al Vieţii rost,
aş vrea să fiu străjer în post,
şi chiar plătind al jertfei cost,
eu să rămân în Luptă.
Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
şi nicicând înainte:
prin lumea plină de plăceri,
să fiu aşa cum Tu îmi ceri:
să nu m-abat spre nicăieri
din Drumul Vieţii sfinte.
Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
şi nici nu vor să fie:
mergând prin viaţă spre apus,
să nu mă las de valuri dus,
şi să mă `nalţ mereu mai Sus,
din timp spre veşnicie.
Aproape-aş vrea să fiu oricând
de cei ce trec prin lume
sub greul crucii suspinând,
dar şi de cei căzuţi din rând,
rămaşi în urmă, sângerând,
răniţi fără de nume.
Aş vrea să fiu un simplu glas
care să strige-ntruna,
că din al mântuirii ceas
secunde doar au mai rămas.
iar cei de azi nu vin pe Vas,
se pierd pe totdeauna.
Aş vrea să fiu acel argat
la care El să-i spună
când Se va-ntoarce ca-Mpărat,
privind la tot ce am lucrat
cu-acei talanţi ce mi i-a dat:
„O, bine, slugă bună!“
Şi aş mai vrea să fiu ceva:
o rază lucitoare!
şi strălucind în lumea rea,
să duc lumină undeva,
să încălzesc pe cineva,
şi să mă-ntorc în Soare.