DESPRE LUPTA DUHOVNICEASCÃ A CELUI CREDINCIOS
„Iată, pe ascuns, cu vicleşug, îi luptă Satana pe oameni, zice Sfântul Efrem Sirul, dar Hristos îi risipeşte toată bântuirea lui şi pe noi ne întăreşte pentru a-l birui pe dânsul.
Lupta ta, frate, nu este aşa cum s-ar întâmpla, nici vrednică de râs. Ci toţi îngerii şi Însuşi Stăpânul acestora privesc lupta pe care tu o dai împotriva vrăjmaşului. Deci când tu te vei face biruitor împotriva vrăjmaşului, atunci îngerii, bucurându-se, Îl slăvesc pe Dumnezeu, Cel ce ţi-a dat ţie putere ca să-l birui pe cel viclean. Pentru aceasta şi războiul mai mult se creşte, ca mai lămurit şi mai iscusit să te faci şi Dumnezeu să Se slăvească iar oamenii să se facă ţie următori.
SĂ NU RĂMÂI BIRUIT
Dacă săgeata vicleanului te-a rănit pe tine, tu nicidecum să nu cazi în deznădăjduire, ci, de câte ori te-a biruit, să nu rămâi învins, să nu rămâi biruit. Ci, îndată sculându-te, dă război împotriva vrăjmaşului. Că şi Dumnezeu e gata să-ţi dea ţie dreapta Sa, ca să te scoale pe tine din cădere. Când tu vei întinde dreapta spre El, şi El o va întinde pe a Sa, ca să te ridice pe tine.
Toată truda pângăritului vrăjmaş este ca, după ce-ai greşit, să te arunce în deznădăjduire. Dar tu, iubite, să nu te pleci lui, ci de şapte ori de-ai cădea în zi, sârguieşte-te să te scoli şi, prin pocăinţă, să îmblânzeşti şi să împaci pe Dumnezeu.“
(Trebuie ca să faci totul, fiindcă ajutorul vine totdeauna acolo unde este dorinţa de a lupta).
SÃ NU LEPEZI ARMELE
„Să nu lepezi armele pe care Hristos ţi le-a dat ţie şi să nu dai bir cu fugiţii în faţa vrăjmaşului, spre ocara Stăpânului tău. Luptătorul lumii acesteia, deşi ar fi aspru bătut de împotrivitorul său, nu cade în deznădejde, nici nu fuge de luptă. Că acum fiind biruit, mâine el va birui!“
A SUNAT ÎNAINTAREA
Pe un câmp de război, după o luptă crâncenă în care o armată fusese bătută, comandantul a dat ordin gornistului să sune retragerea. Gornistul sună, dar nu retragerea ci… înaintarea. Şi sună cu atâta foc, că oamenii porniră la atac cu atâta curaj şi înflăcărare încât, după o scurtă şi aprigă luptă, au respins pe vrăjmaş şi câştigară biruinţa.
Chemând la raport pe gornist, comandantul îl întreabă de ce n-a ascultat ordinul să sune retragerea, când i s-a poruncit?
– Să trăiţi, d-le comandant! zise soldatul. Eu cât am fost la cazarmă n-am învăţat să sun retragerea, ci numai înaintarea. Eu nu ştiu să sun retragerea.
În viaţa duhovnicească nici tu nu trebuie să suni vreodată „retragerea“. Un adevărat creştin nu cunoaşte decât un singur imn, o singură poruncă: înainte, tot înainte, până la biruinţa de la sfârşit. „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie“, zice Domnul (Apoc. 3, 21).
Ioan Marini, Gânduri creştine